Radiația de la un satelit căzut i-a făcut pe cei decedați de curând să se ridice din mormânt și să pornească în căutarea celor vii pentru a-i folosi drept hrană.Câțiva oameni s-au baricadat în interiorul unei case din mediul rural în încercarea de a supraviețui nopții. Afară sunt hoarde de zombi care pot fi omorâți doar împușcându-i în cap.

Caroline (Kate Hudson) este o tânără asistentă medicală de 25 de ani, care îngrijește bătrânii bolnavi. Ea se mută în Louisiana unde îl ia în grijă pe Ben (John Hurt), victimă a unui atac cerebral. Atmosfera din casă este însă suspectă, iar soția lui Ben este foarte rece. După ce obține o cheie schelet care poate deschide toate încăperile din casă, Caroline descoperă o cameră secretă în pod, unde există urme ale practicii magiei negre, despre care află că aparțineau foștilor proprietari, care au fost linșați pentru vrăjitorie. Caroline decide să descopere secretele casei și să-l salveze pe Ben de ororile care îl țin prizonier.

Chris (Desmond Harrington) trece cu mașina printr-o pădure din Virginia de Vest, în drum spre un interviu. În mijlocul pădurii, mașina lui se ciocnește de o furgonetă condusă de Jessie (Eliza Dushku), venită la camping cu prietenii ei. Curând, unul câte unul, tinerii încep să dispară, căzând victime a trei frați monstruoși, însetați de sânge. Drum interzis vă va ține cu sufletul la gură pe toată durata sa, fiind unul dintre cele mai reușite realizări ale genului, din ultimul timp.

La revenirea în State după războiul din Vietnam, trei veterani aduc cu ei un virus care îi transformă pe oameni în canibali.