În filmul Planeta Maimuțelor: Războiul, al treilea capitol din cea mai recunoscută și apreciată franciză, Cesar și armata sa de maimuțe sunt forțate să intre într-un conflict mortal cu o armată de oameni condusă de un colonel nemilos. După ce maimuțele suferă pierderi inimaginabile, Cesar se luptă cu instinctul său întunecat și începe propria misiune de răzbunare. Cum această aventură îi aduce față în față, Cesar și colonelul luptă unul împotriva celuilalt determinând soarta ambelor specii și viitorul planetei.

Hugo e un orfan care locuiește într-o gară, în Parisul anilor 1930. El a învățat de la tatăl și unchiul lui să repare ceasuri și alte dispozitive și se folosește de talentul ăsta ca să mențină în funcțiune ceasurile din gară. Singurul lucru care i-a mai rămas și are legătură cu tatăl lui e un automaton (om mecanic) care nu funcționează fără o cheie specială. Hugo trebuie să găsească cheia ca să deblocheze secretul pe care crede că-l conține. În timpul aventurilor sale, el îi întâlnește pe George Melies, un vânzător care lucrează în gară, și pe fina lui aventuroasă. Hugo află că aceștia au o legătură surprinzătoare cu tatăl lui și cu robotul și descoperă că acesta deblochează niște amintiri pe care bătrânul le-a îngropat înăuntru, legate de trecutul lui.

Celebra colecție de povestiri a lui Rudyard Kipling are parte de o nouă ecranizare în regia lui Jon Favreau. Vom vedea cum micul Mowgli este crescut de lupoaica Raksha în junglă, devenind prieten la cataramă cu voiosul urs Baloo și precauta panteră neagră Bagheera. Pornit în căutarea familiei sale, Mowgli va trebui să-l înfrunte pe regele maimuțelor, pe înfometatul piton Kaa, dar și pe fiorosul tigru Shere Khan, spaima întregii jungle! Va reuși micul Mowgli să-și regăsească părinții?

După ce se rătăcește în deșert, cameleonul Rango face pe durul și ajunge șerif într-un oraș de frontieră corupt și violent.

Undeva în spațiu, într-un univers pe cât de vast, pe atât de misterios, există de secole întregi o forță aparent insignifiantă, capabilă în realitate să dezlănțuie puteri nebănuite. Mesageri ai păcii și justiției, ei sunt soldații Lanterna Verde, înșiși Protectorii Universului. O frăție de războinici dedicați menținerii ordinii intergalactice, fiecare membru Lanterna Verde este înzestrat cu câte un inel verde, menit a-i garanta super puteri. În momentul în care noul inamic, Parallax, amenință să distrugă echilibrul puterii din univers, atât destinul lor, cât și cel al Pământului depind de cel mai nou recrut, primul om selectat vreodată să facă parte din rândurile lor. Un pilot excepțional, Hal Jordan.