De ziua fiicei sale, Ho Dae-su se îmbată și ajunge la secția de poliție. Cel mai bun prieten al său, No Joo-hwan, îl scoate din arest și, în timp ce sună acasă dintr-o cabină telefonică, Dae-su dispare, fiind răpit și ținut într-o cameră timp de 15 ani. Într-o zi, este brusc eliberat, i se dau haine, bani și un celular. Ajunge într-un restaurant unde face cunoștință cu Mido, o bucătăreasă, ajungând amândoi să se îndrăgostească unul de altul. Între timp, Dae-su este în căutarea celui care l-a pus în captivitate și a motivului pentru care a făcut asta și află astfel secrete ascunse ale trecutului sau.

În mijlocul propriei crize de personalitate, Evelyn Couch o întâlnește pe Ninny, o bătrânică care îi spune povestea lui Idgie Threadgoode și Ruth Jamison, două tinere care au trecut prin greutăți și dragoste în Whistle Stop, Alabama, în anii 1920.

O fată devine pasager clandestin pe nava unui renumit vânător de monștri marini pornit într-un periplu de poveste pe mările necunoscute, iar legenda se scrie de la sine.

Filmul, regizat de maestrul Guillermo del Toro, este o poveste fantastică a cărei acțiune se petrece în timpul războiului rece din America, în jurul anului 1962. Singuratica Elisa Esposito este o femeie de serviciu mută care lucrează într-un laborator guvernamental. Ea duce o viață simplă și are doi prieteni buni, vecinul ei și o colegă de la muncă. Totul se schimbă atunci când o creatură amfibiană este adusă în laborator și se fac experimente pe ea. De-a lungul unor întâlniri secrete, Elisa și creatura se împrietenesc, iar fata ar face orice ca să salveze viața noului ei prieten.

Homer este un orfan dintr-o zonă izolată, St. Cloud, Maine. Pentru că nu fusese adoptat, el devine favoritul doctorului Larch, care îi împărtășește cunoștințele sale medicale. Astfel, deși nu are licență, Homer devine medic calificat și urmează să fie succesorul lui Larch. Dar Homer tânjește după o viață pe care să și-o fi ales singur, o existență undeva în afara orfelinatului. Într-una dintre zile, Wally și Candy, care este gravidă, vizitează orfelinatul deoarece Larch face ilegal avorturi, iar Homer alege să plece cu cei doi pentru a lucra la ferma de mere a familiei lui Wally. Wally pleacă la război, lăsându-i pe Homer și pe Candy singuri. Oare ce va învăța Homer despre viață și iubire? Și ce se va alege de destinul pe care doctorul Larch îl planificase pentru el?