Filmul Carol este plasat în New York-ul anilor 1950, unde Therese Belivet (Rooney Mara - premiul de interpretare la Cannes) lucrează într-un magazin de jucării, visând la o viață diferită, când o întâlnește pe Carol Aird (Cate Blanchett), o femeie seducătoare, mult mai matură, prinsă într-un mariaj în destrămare. O scânteie se aprinde între cele două femei, iar legătura dintre ele devine din ce în ce mai puternică. Când relația dintre cele două femei iese la lumină, ele sunt forțate să lase în urmă frumoasa poveste de dragoste, într-o confruntare care le va pune la încercare devotamentul uneia față de cealaltă.

„Little Fish”, e o poveste de dragoste care are loc în viitorul apropiat, în Seattle, care se află în pragul unei calamități. Acțiunea filmului începe în mijlocul unei epidemii globale: afecțiunea Neuro-Inflamatoare, o boală gravă și rapidă, care seamănă cu Alzheimerul, în urma căreia oamenii își pierd amintirile. Cuplul Jude Williams și Emma Ryerson se confruntă cu realitatea acestei afecțiuni, presărată cu imagini din trecut, când cei doi s-au cunoscut și relația lor s-a dezvoltat. Dar boala copleșește societatea, estompând granița dintre trecut și prezent și devine din ce în ce mai greu să știi ce e real și ce e fals.