Crescut într-o suburbie bogată din Washington DC, Christopher McCandless decide la 24 de ani să întrerupă legăturile cu familia, să renunțe la conturile bancare și să plece în sălbăticie. Ajuns în Alaska, Christopher renunță la mașină, își arde și ultimii bani și decide să se decurce singur în ținuturile pustii, vânând și mâncând rădăcini. Corpul lui a fost găsit cu câteva luni de zile mai târziu, cauza decesului fiind probabil inaniția.

Jim Button, prietenul său, Lukas, mecanicul de locomotivă, și Emma, locomotiva cu aburi, sunt nevoiți să părăsească mica insulă Lummerland. Călătoria lor îi duce în regatul Mandala, unde cei trei se vor îmbarca într-o aventură incredibilă: căutarea lui Li Si, fiica împăratului, răpită și dată dispărută. Împreună, cei trei se aventurează în orașul dragonilor pentru a elibera prințesa și pentru a rezolva misterul originii lui Jim.

În această continuare la clasicul din 1980, doi copii au naufragiat pe o frumoasă insulă din Pacificul de Sud. Fără adulți să îi îndrume, cei doi trăiesc o viață simplă împreună și în cele din urmă devin doi adolescenți îndrăgostiți.

Wendy Darling, o tânără care nu vrea să plece la internat, îl întâlneşte pe Peter Pan, un băiat care nu vrea să crească. Împreună cu fraţii ei şi mica zână Clopoţica, ea călătoreşte alături de Peter în magica Ţară de Nicăieri. Acolo îl întâlneşte pe maleficul pirat Căpitanul Hook şi are parte de o aventură care îi va schimba viaţa pentru totdeauna.