O poveste despre prietenie și loialitate, vinovăție și răzbunare, și influența decisivă pe care o are trecutul asupra prezentului.
Patru băieți din Hell's Kitchen ajung la o școală de corecție unde sunt abuzați de un paznic crud. După niște ani, doi dintre ei se răzbună și sunt judecați.
În timp ce e în Tokyo pentru a filma o reclamă, un actor singuratic de vârstă mijlocie întâlnește o tânără proaspăt căsătorită, care are îndoieli. Cei doi petrec o săptămână împreună, ca doi străini care s-au apropiat într-un oraș colorat.
Bazată pe o poveste adevărată, această dramă a fost adaptată după viața lui Brandon Teena și a curajului său de a-și trăi viața ca fiind el însuși. Teena Brandon, o tânără adolescentă din Nebraska, nu își acceptă condiția de fată. Se mută în Falls City și devine Brandon, un băiat cu părul scurt, adoptat foarte repede de o bandă de leneși. Teena-Brandon se integrează în grup, dar rămâne prizonieră acestei crize de identitate sexuală care a bântuit-o toată viața. Se îndrăgostește de Lana, iubita lui John. După ce descoperă adevărul despre Teena, aceasta din urmă intră într-o furie criminală.
Ultimele zile ale ultimului an al secolului XX. În Los Angeles, orașul în care se desfășoară cea mai mare sărbătoare a mileniului, un fost polițist, Lenny Nero, vinde, într-un haos general, CD cu memorii și experimente virtuale. Dar când intră în posesia unui disc cu amintirile unui criminal, Lenny înțelege că nu va avea liniște, până când nu va descoperi identitatea celui ale cărui amintiri le-a aflat.
Povestea profesoarei de literatură Vivian, care călătorește la Reno pentru a se recupera după o despărțire, când se îndrăgostește de o fată atractivă și neconvențională pe nume Cay.
După moartea soției sale, Sam Baldwin nu se mai gândește deloc să cunoască pe altcineva. Lucru inacceptabil pentru fiul său de 8 ani, Jonah. El dorește o soție pentru tatăl său și o nouă mamă pentru el. Așa că apelează la un post de radio local. Vocea micuțului și povestea sa impresionează sute de ascultătoare, printre care și pe Annie Reed. Annie urmează să se căsătorească cu Walter, dar nu este prea convinsă că el este cel ales. Hotărăște să plece la Seattle, orașul în care trăiesc Jonah și tatăl său, dar întâlnirea cu Sam nu este așa cum și-a dorit. Scrisoarea pe care ea nu a îndrăznit niciodată să i-o trimită este expediată de un prieten, iar Jonah pleacă imediat spre New York, pentru a o întâlni pe Annie, pe acoperișul clădirii Empire State, pentru că ea este mama pe care și-a ales-o. Și, bineînțeles, tatăl său îl urmează...
Rahul, un tânăr indian dintr-o familie foarte bogată care trăiește în Canada, este obligat, la insistențele familiei, să se căsătorească numai cu o fată de origine indiană. Din nefericire, el este îndrăgostit de frumoasa cântăreață Kimberly, pe care familia nu o acceptă. Dar tânăra moare, iar Rahul, deși nu o poate uita, acceptă, la dorința mamei și a bunicii, să-și caute o logodnică. Într-o seară, într-un bar, o cunoaște pe Sue, o tânără misterioasă care acceptă propunerea lui Rahul de a juca rolul logodnicei indiene, în schimbul unei importante sume de bani. Sue, devenită Sunita, este repede îndragită de familia lui Rahul, în timp ce acesta se îndrăgostește cu adevărat de fată. Vor rămâne cei doi împreună?