Despărțit de soția sa Emma, amnezicul John Murdoch se trezește într-o dimineață, singur, într-o cadă plină de gheață dintr-o cameră sordidă de hotel, alături de cadavrul unei femei necunoscute. Imediat după aceea află cu stupefacție că este considerat vinovat pentru moartea femeii și căutat pentru o serie de alte crime odioase. Neputându-și aminti dacă într-adevăr a comis sau nu aceste orori, Murdoch va atrage atenția excentricului psihiatru Schreber și a ciudatului detectiv Frank Bumstead.

Au trecut doi ani de când manieratul Peter Parker a părăsit-o pe iubita lui, Mary Jane Watson, și s-a hotărât să pornească pe calea responsabilității ca Omul Păianjen. Peter trebuie să se confrunte cu noi provocări pe măsură ce încearcă să facă față „darului și blestemului” puterilor sale, echilibrând dubla sa identitate ca super-eroul evaziv, Omul-Păianjen, și viața de student. Cele mai dragi relații ale lui Peter sunt acum în pericol de a fi distruse din cauza confruntării cu puternicul personaj negativ multitentacular, Doctorul Caracatiță (eng: Octopus), cunoscut și ca „Doc Ock”.

Echipa trebuie să apere orașul Sion, ultimul bastion al oamenilor, după ce acesta este luat în vizor de mașinile care au creat Matricea.

Alunecând cu ușurință prin viață, David Aames pare să aibă parte de o existență fermecătoare. Chipeș, bogat și carismatic, tânărul jurnalist-antreprenor are cam tot ce vrea, dar totuși i se pare că îi lipsește ceva. Într-o noapte, David o întâlnește pe fata visurilor sale, dar o pierde datorită unei mici greșeli. Ajuns pe neașteptate într-o călătorie rapidă prin dragoste, romantism, comedie, suspiciune și vis, David se trezește într-o căutare acerbă a propriului suflet și descoperă latura prețioasă și efemeră a iubirii adevărate.

Un parc pentru adulții cu bani care visează la o vacanță de vis, un Disneyland pentru cei mari, numit Lumea din Vest (eng: Westworld), unde roboții sunt un fel de genii ieșite din lampa lui Aladin. De aici se pornește. Locul este populat cu aceste mașinării superperformante, capabile să satisfacă orice dorință a vizitatorilor, oricât de ciudată ar părea ea. Din păcate, nimic din ceea ce este făcut de om nu e perfect, așa că unul dintre computere se defectează, și nimic nu mai poate fi controlat.

Ultima parte a trilogiei Matrix îl găsește pe Neo inconștient, blocat într-o stație de metrou în zona dintre Matrice și lumea mașinilor.

Industriașul multimilionar Damian Hale (Ben Kingsley) a fost mult timp centrul universului, folosidu-se de puterea sa după bunul plac. După ce află că are cancer, acesta acceptă să se supună unei proceduri medicale revoluționare, menite să îi readucă tinerețea. Damian își înscenează moartea și începe o nouă viață, departe de cunoscuți, după ce conștiința să este transferată cu succes în corpul unui bărbat mai tânăr (Ryan Reynolds). Însă există oameni care nu ar permite niciodată ca imperfecțiunile procedurii să devină cunoscute, așadar viețile lui și ale celor din jur sunt în mare pericol.

În Calumet, un orășel liniștit din Colorado, trupe militare aterizează pe terenul de sport al liceului. Toată suflarea din zonă este convinsă că se desfășoară un exercițiu tactic al armatei americane. În realitate, comando-ul este compus din rusi, cubanezi și nicaragueni. Un grup de tineri izbutesc să se refugieze în munți și încep lupta de gherilă împotriva invadatorilor.

Sperând să modifice evenimentele din trecut, un inventator din secolul al XIX-lea călătorește în schimb 800.000 de ani în viitor, unde găsește omenirea împărțită în două rase în război.

În viitorul apropiat, resursele naturale ale Pământului sunt aproape de epuizare. În încercarea de a salva specia umană, oamenii de știință încep o construcție măreață, o poartă prin care poți călători cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Familia Robinson este cea aleasă pentru a călători prin Alpha Prime, singura planetă care poate găzdui viața. Dar sinistrul Dr. Smith sabotează operațiunea așa că ajunge în situația de a se alia cu familia Robinson pentru salvarea tuturor. Mai ales când în drumurile lor le apar și creaturi ciudate denumite după celebrii Bugs Bunny sau Porky Pig.