La cei 78 de ani ai săi, profesorul Isak Borg este chemat la universitatea din Lund, în sudul Suediei, unde va primi un doctorat onorific pentru contribuțiile sale științifice. Călătorește cu nora sa, care îi poartă pică pentru soțul ei, fiul profesorului, dă dovadă de un egoism similar cu cel al bătrânului și, mai mult, refuză să aibă copii. Pe drum dau peste trei autostopiști pe care îi invită în mașină spre Lund. După ce vizitează vechea casă de vară a familiei, Borg este asaltat de coșmaruri în care i se reproșează toate greșelile din trecut.

Filmul este centrat pe adolescenta americană Lucy Harmon (Liv Tyler) care călătorește în Italia pentru a locui cu prietenii mamei sale recent decedate. Lucy ajunge la vila din regiunea Toscana, unde îi cunoaște pe prietenii mamei, o pleiadă de personaje bizare în felul lor cu care adolescenta intră în contact. Mama lui Lucy s-a sinucis cu puțină vreme în urma, iar fata vrea să afle cine este tatăl ei biologic. Aceasta a citit în jurnalul mamei că a fost concepută aici, la vila din Toscana, fapt ce o îndreptățește pe tânără să creadă că tatăl ei adevărat se află încă aici. Între timp, însă, adolescenta suscită interesul bărbaților din casă, însă virgina Lucy pare a căuta bărbatul potrivit cu care să aibă primul contact sexual.

Când Ton, în vârstă de 12 ani, se transferă la un internat pentru băieți, este batjocorit de colegii săi și îngrozit de poveștile lor despre fantomele care locuiesc în școală. Ton este complet nefericit până când se împrietenește cu un coleg misterios.