Nu e simplu să crești și să faci față școlii. Un stigmat de tipul „incapabil să învețe” poate distruge un copil. Oferind speranță elevilor a căror dislexie îi face să se teamă de cuvântul scris, acest film plin de speranță face un portret al tinerilor cu probleme de învățare, dar și al adulților care au avut probleme similare, dar au reușit, totuși, în viață. Rezultatul e un documentar ce discută despre percepția greșită a publicului pe marginea acestui subiect și care demonstrează marele potențial al dislexicilor.

Jurnalista Helen Thomas a scris articole despre nouă președinți americani, iar venerabila sa carieră i-a adus porecla de „prima doamnă a presei”. Regizat de mult-premiatul documentarist Rory Kennedy, filmul face portretul unei jurnaliste iconice care a ocupat un loc în primul rând la conferințele de presă organizate de Casa Albă vreme de mai bine de 60 de ani. În vârstă de 80 de ani, dar la fel de agilă ca întotdeauna, Thomas vorbește despre cariera sa, despre personalitățile diferite și defectele președinților despre care a scris, dar și despre câteva dintre scandalurile care au zguduit Casa Albă de-a lungul anilor.