O poveste înduioșătoare a unui vănzător de cărți italian de origine evreiască care trăiește în propriul să basm. Viața sa creativă și fericită se va opri brusc atunci când toată familia sa este deportată într-un lagăr de concentrare în timpul celui de-al doilea război mondial. În timp ce este închis el încearcă să-și convingă fiul că totul este doar un joc.
Bazat pe memoriile pianistului W. Szpillmann, Pianistul este povestea adevărată a unui strălucit pianist polonez, care, datorită originii sale evreiești este forțat ca pe timpul ocupației naziste a Poloniei să ducă o viață de fugar, pentru a scăpa de deportare. Szpilmann reușește să fugă din ghetoul din Varșovia și își va petrece ani buni ascunzându-se printre ruinele orașului. Salvarea îi vine de la un ofițer german, care îl va ajuta să supraviețuiască. Filmul lui Roman Polanski prezintă o atmosferă apăsătoare și de neînchipuit a iadului nazist. Drama fiecărui personaj, suferințele la care sunt supuși oamenii simpli, decorurile răvășite de cruzimea naziștilor dezvăluie o poveste copleșitoare despre realitatea secolului al XX-lea. „Pianistul” este o capodoperă a cinematografiei ce rămâne tipărită în sufletele oamenilor prin secvențele încărcate de emoții, ce sugerează tragismul perioadei respective, precum și prin chinurile la care au fost supuși evreii din pricina regimului nazist.
Un ofițer de securitate est-german primește misiunea de a spiona un dramaturg bănuit de planuri subversive la adresa regimului comunist. În scurt timp, sensibilul și meticulosul securist va fi pur și simplu fascinat de lumea ce i se descoperă prin intermediul microfoanelor care împânzesc casa scriitorului. Dar, odată pornit, teribilul sistem de opresiune nu mai poate fi oprit. A început un joc periculos, în care nu există intimitate, în care nu mai există nimic sacru, în care totul este posibil.
Film științifico-fantastic inspirat din romanul omonim al lui Stanislaw Lem. Patru savanți aflați la bordul unei stații orbitale unde cercetările au fost abandonate, se confruntă cu stranii și inexplicabile fenomene, determinate de curioasa planetă Solaris, alcătuită dintr-o substanță înzestrată cu proprietățile creierului omenesc.
1941. Trupele germane avansează necruțător, zdrobind tot ce le stă în cale. Într-un mic sat evreiesc din Europa de Est, există teama că cetățenii săi vor fi în curând ca mulți alții înaintea lor duși la închisoare, deportați, uciși. Bufonul din sat Schlomo are ideea salvatoare: pentru a scăpa de naziști, sătenii ar trebui să se deporteze și să fugă în Palestina. Trenul vieții își începe odiseea către pământul promis într-un vagon de marfă camuflat. La început totul decurge conform planului, dar în curând nu doar nemții îi urmăresc...
„K-19 The Widowmaker” nu este un film dedicat razboiului, ci curajului necesar pentru a-l refuza. Este dedicat virtutilor militare: forta, inteligenta si curajul. Prezinta o lume dominata de tehnologie, in care sacrificiul in numele securitatii nationale este des intalnit. Exemplifica sentimentul de datorie nutrit de un soldat fata de tara si poporul sau si dezvaluie povara responsabilitatii unui lider fata de cei aflati sub comanda sa. In cele din urma, arata cat de usor se pot produce tragedii, atat in timp de razboi, cat si in timp de pace, din cauza unui accident, a unei defectiuni.... sau a unei erori umane.