Noaptea dinaintea Halloween-ului este noaptea când Eric Draven, o vedetă rock, și logodnica sa Shelly sunt uciși cu brutalitate. La un an după moartea lor, Eric este readus la viață, deținând puteri supraumane și viziuni care să-i servească la răzbunarea morții sale și a lui Shelly, ajutat fiind și de un misterios corb. Eric pornește în căutarea celor vinovați, unul câte unul, aceștia neavând nici cea mai vagă idee despre ce soartă îi așteaptă.

Suntem în anul 2139. Pământul a devenit un loc nelocuit numit acum "Pământul Blestemat". Toți locuitorii planetei au fost îngrămădiți în câteva orașe numite "Mega Orașe". În aceste Mega Orașe crima a devenit atât de violentă și de puternică, încât sistemul juridic obișnuit a devenit ineficient, iar cu timpul s-a prăbușit complet. Dar a fost clădit altul, marele și singurul sistem, care cuprinde Poliția, Juriul și Călăul. În Mega Orașul 1, fostul New York, există un judecător numit Joseph Dredd, despre care se spune că este cel mai sever judecător din istorie. Într-o zi, acesta este acuzat de crimă. Este judecat și condamnat la moarte. Dredd reușește să afle motivul acestei întâmplări: ucigașul avea același ADN. Acesta este fostul judecător Rico. Acum, Dredd trebuie să cerceteze trecutul lui Rico și sa înțeleagă ce planuri are pentru a încerca să se salveze de la moarte.

Alex Corvis se întoarce în lumea celor vii pentru a răzbuna uciderea iubitei sale, de care a fost acuzat pe nedrept că a ucis-o. Dar mai întâi trebuie să descopere adevărul despre cine a ucis-o cu adevărat.

Într-un Los Angeles post-apocaliptic, sumbrul erou renaște, de data aceasta sub chipul unui tânăr tată, Ashe (Vincent Perez), o victimă a violenței urbane. Investit cu puterile magice ale Corbului, se întoarce din lumea de dincolo pentru a răzbuna uciderea fiului său. Folosindu-se de puterile sale, Ashe se infiltrează în lumea crimei condusă de un atotputernic traficant de droguri și de crudul locotenent al acestuia (Iggy Pop). În lupta sa cu răul o va cunoaște însă pe frumoasa Sarah (Mia Kirshner), o tânără care, copil fiind, îl cunoscuse îndeaproape pe Eric Draven ("Corbul" din The Crow). Între Ashe și Sarah se va înfiripa o relație cu totul specială, contrastând puternic cu violența lumii ce-i înconjoară.