Un mic sătuc de agricultori din Japonia este atacat în mod constant de către bandiți. Într-o zi, după ce au aflat că după recoltă vor fi atacați, ei merg la un bătrân înțelept și îl intreabă ce pot face. Acesta le spune că nu își pot permite să își facă o armată proprie deoarece nu sunt suficient de pregătiți și nu își pot permite bani pentru arme, așa că ar fi mai bine să caute niște samurai care să ii apere. Ei găsesc un samurai bun la suflet, care acceptă să recruteze pentru ei alți luptători. Acesta alege cinci samurai adevărați și unu mai ciudat și cei șapte se întorc să păzeasca satul, luptându-se cu bandiții.
Japonia secolului al XIX-lea. Zatoichi este un hoinar orb care trăiește de pe urma pariurilor și masajelor. Însă în spatele umilei sale purtări, Zatoichi este un maestru al sabiei, binecuvântat cu un atac fulgerător și lovituri de o precizie uimitoare. Zatoichi descoperă un oraș retras din munți, la discreția unei bande de răufăcători condusă de Ginzo, care ucide fără milă pe oricine i se opune, și mai rapid decât oricând, avându-l recrutat și pe puternicul samurai ronin Hattori. Într-un local de pariuri, Zatoichi și prietenul său de încredere Shinkichi se întâlnesc cu două gheishe, Okinu și sora sa, Osei. Pe cât de frumoase, pe atât de periculoase, cele două au venit în oraș pentru a-și răzbuna părinții uciși. Singurul lor indiciu este numele Kuchinawa, însă surorile gheise au multe trucuri ascunse. În curând, ucigași înfricoșători ajung să-l vâneze pe Zatoichi. Cu legendara sa sabie la brâu, soarta lui Zatoichi va fi trecută prin multe confruntări sângeroase...