O parodie după legendele cavalerești britanice, între care un loc de frunte îl ocupă misiunea pentru Sfântul Graal a regelui Arthur. Acesta și cavalerii mesei rotunde, ieșiți parcă proaspăt dintr-un ospiciu, pornesc într-o călătorie inițiatică, nici ei nu știu de ce, călărind cai imaginari de al căror tropot e responsabil scutierul lui Arthur, ce se numește... Patsy. Ei trebuie sa facă față celor mai grele situații, să reziste fiorosului ... iepure ucigaș, apoi unui cavaler negru ce păzește un podeț peste un pârâiaș de 1 metru lățime și care continuă să lupte și fără brațe, dar și unor discuții pe tema rândunelelor migratoare sau a unor dezbateri pe teme marxiste.

Brian se naște într-un grajd din Iudeea și intră într-un grup de antiromani fanatici, însă mereu este confundat cu un anumit tâmplar.

Întrebările vieții primesc „răspuns” într-o serie de viniete scandaloase, începând cu o firma de asigurări din Londra care se transformă în fața ochilor noștri într-o corabie de pirați. Apoi mai sunt medicii de la sistemul național de sănătate care încearcă să revendice un ficat sănătos de la un donator încă în viață. Cel mai vorac lacom din lume aduce arta de a vomita la noi culmi înainte de moartea sa spectaculoasă.