Inspirat dintr-un caz real, care a dat peste cap sistemul legal din California, filmul este povestea unei femei aflată în căutarea adevăratului ei fiu. Acțiunea este plasată în Los Angeles, în 1928. Într-o dimineață de sâmbătă, o femeie din clasa muncitoare - Christine - merge la muncă și își lasă băiețelul de 9 ani acasă. Totul ia o turnură diferită când se întoarce și află cu stupoare că fiul ei a dispărut. După ce l-a căutat fără niciun rezultat, câteva luni mai târziu poliția îi aduce acasă un băiat și pretind că ar fi copilul ei. Christine realizează că băiatul nu e fiul ei și încearcă să convingă autoritățile să reia căutările, dar are de-a face cu poliția coruptă și oamenii sceptici. Christine găsește susținere doar din partea părintelui Briegleb. Adevărul însă nu așteaptă să iasă la iveală, oamenii legii făcând tot posibilul să o reducă la tăcere.

David Helfgott este un pianist înzestrat. Dar talentul său promițător n-a atins niciodată culmile pe care specialiștii - inclusiv tatăl său - se așteptau să le atingă. Shine este pe alocuri, asemeni unui accident de mașină filmat cu încetinitorul, aproape prea dureros. În copilărie, David a fost considerat cel mai talentat pianist al generației sale. Talentul său s-a ofilit însă sub formidabila presiune exercitată de tatăl său, un om care și-a pierdut ambii părinți în camerele de gazare și care fără îndoială își iubește copilul, dar nu are nici cea mai mică idee despre cum poate să-l înțeleagă și să-i canalizeze talentul. Greșelile tatălui distrug însă cariera incipientă a fiului său.

La începutul celui de-al doilea război mondial, când capitularea Franței era iminentă, Marea Britanie are de luat o decizie care va schimba soarta acestui război. Fiindcă forțele naziste păreau de neoprit, iar armata aliată era încolțită pe plajele din Dunkirk, soarta Europei occidentale se află în mâinile nou-numitului prim-ministru britanic, Winston Churchill.

Biografia polifacetului Howard Hughes, care a moștenit ceva bani de la compania tatălui său pentru a se muta la Hollywood, unde a adunat o avere mare. A fost unul dintre cei mai de seamă producători din cinematografia americană în anii 1930 și 40, lansând cariere precum Jean Harlow și devenind proprietarul RKO Radio Pictures. Dar Hughes, pe lângă faptul că a fost producător, a fost un renumit industrial și om de afaceri care și-a avut importanța în lumea aviației.

”Splendoare americană” vorbește despre viața lui Harvey Pekar, un intelectual din clasa de mijloc din Cleveland, Ohio, care a creat ”American Splendor”, o serie de benzi desenate autobiografice. Mai mult de două decenii, paginile îndrăgitei ”American Splendor” au reflectat necazurile oamenilor, experiențele prin care trec, precum și entuziasmul cultural care colora existența de fiecare zi a lui Pekan. ”American Splendor” este saga unui om obișnuit din clasa de mijloc, povestea cuiva care, plictisit de munca de funcționar dintr-un spital, reușește să descopere iubirea, familia și creativitatea cu ajutorul acestor benzi desenate.

Povestea începe intr-o zi de 4 iulie, în timp ce Ron Kovic își serbează ziua de naștere. Devenit un adevărat erou al orășelului său natal, tânărul Kovic își șochează toți cunoscuții înrolându-se în Marină, ca să poata lupta împotriva comuniștilor din Vietnam. Din păcate, curând află că există o mare diferență între luptătorul ideal și experiența războiului, că liniile morale care îi fuseseră induse de părinți și în care crezuse cu atâta tărie sunt de fapt inexistente în realitatea dură a războiului. Kovic este întâi derutat, apoi profund deziluzionat, descoperind că mulți dintre camarazii săi nu sunt cu nimic superiori inamicilor.

Yankee Doodle Dandy prezintă biografia muzicală a patriotului om de spectacol George M. Cohan, începând de la turneele de vodevil întreprinse la o vârstă fragedă alături de părinții și sora sa (The Four Cohans)

În vara lui 1980, Björn Borg este jucătorul de tenis numărul 1 în lume. Puternic și disciplinat, între el și un record de titluri la Wimbledon există un singur obstacol: tânărul american John McEnroe, un jucător dur și talentat. Cu trei zile înainte de meci, Borg se antrenează la reședința sa din Monaco, susținut de mentorul Lennart și iubita Mariana. Însă comportamentul exploziv și stilul imprevizibil al lui McEnroe îl macină pe Borg care părea de neclintit. Pe măsură ce meciul se apropie, Borg și McEnroe, două personaje atât de diferite, își reiau amintirile de la începuturile lor în tenis. Meciul plin de tensiune al celor doi a rămas în istorie ca unul dintre cele mai spectaculoase din lume.

Flor (Paz Vega) este un mexican care imigrează în Statele Unite pentru a oferi o viață mai bună fiicei sale. Odată ajuns acolo, ea obține un loc de muncă în casa unei familii înstărite, Claskys (Adam Sandler și Téa Leoni), în ciuda barierei pe care lipsa ei de cunoaștere a limbii engleze o reprezintă.