Un om cu un coeficient de inteligență scăzut a realizat lucruri mari în viața lui și a fost prezent în timpul unor evenimente istorice semnificative, în fiecare caz, depășind cu mult ceea ce cineva și-a imaginat că el ar putea face. Cu toate acestea, în ciuda tuturor lucrurilor pe care le-a atins, singura lui iubire adevărată îi scapă. „Forrest Gump” este povestea unui om care s-a ridicat deasupra provocărilor sale, și care a demonstrat că determinarea, curajul și dragostea sunt mai importante decât capacitatea.
Melvin Udall este un tip afurisit, un romancier curios ce pare că suferă de o boală psihică. Niciodată nu evită confruntările, ba se și laudă cu abilitatea de a fi cât mai antipatic și de a răni cât mai tare. E nemilos. Are fixurile și maniile lui: același mic dejun în același restaurant, servit de aceeași chelneriță, singura care îi suportă hachițele. Carol Connelly este singură și luptă să-și crească fiul bolnav de astm. Simon Nye este un pictor talentat, homosexual, ceea ce e de ajuns pentru a stârni injuriile lui Melvin. Se pare că cei trei nu au nicio șansă să-și găsească fericirea... Destinele lor sunt unite de un al patrulea personaj: un cățeluș urât pe nume Verdell. Și totuși, Melvin, Carol și Simion își găsesc echilibrul în viață, învățând să privească partea bună a lucrurilor.
Adaptare a romanului semnat de Louisa May Alcott, filmul „Fiicele doctorului March” spune povestea a patru surori crescute de mama lor, în timp ce tatăl luptă pe front, în armata Unionistă. În centrul acțiunii se află Jo, o scriitoare aspirantă, în jurul căreia se țes poveștile celorlalte trei surori - convenționala Meg, inocenta Beth și precocea Amy. Pelicula urmărește lupta fetelor cu greutățile vieții, în timp ce relațiile dintre ele rămân strânse și pline de afecțiune în fața tragediilor, mici sau mari, prin care trec de-a lungul timpului.