Filmul spune povestea Veronicăi, o tânără în vârstă de 17 ani care nu credea vreodată că va dori să pice un test – asta până când se află în fața unei bucăți de plastic cu două linii roz. Viitorul promițător la o facultate bună îi este amenințat, iar Veronica ia în considerare o hotărâre pe care nu credea că va fi nevoită să o facă la această vârstă. Decizia grea o duce într-o călătorie de sute de kilometri spre New Mexico alături de fosta ei prietenă Bailey. De-a lungul călătoriei de trei zile, cele două tinere vor descoperi că unul dintre cei mai importanți factori din viața unei persoane este prietenia adevărată.
Producția Lionsgate „Power Rangers” urmărește aventura a cinci adolescenți aparent obișnuiți care devin peste noapte eroi excepționali și trebuie să-și salveze orășelul natal și întreaga planetă de sub amenințarea unei forțe extraterestre. Destinul i-a ales, iar ei sunt singurii care pot înfrunta pericolul. Totuși, ca să reușească trebuie mai întâi să-și depășească problemele din viața de zi cu zi și înainte de a fi prea târziu, să-și unească forțele pentru a deveni cu adevărat echipa Power Rangers.
Kiera e hărțuită la școală. Ea este căpitanul unui club de acappella și o țintă ușoară. Sau cel puțin așa pare. De fapt, clubul ei de acappella are un secret, o putere supranaturală: când interpretează „The Devil’s Harmony”, ascultătorii intră într-o stare de somn catatonic, nesfârșit. Folosind această putere, ea se răzbună, în secret, împotriva dușmanilor săi. Asta până când unul dintre foștii ei hărțuitori își exprimă afecțiunea pentru ea și ea se gândește să dea înapoi.