Filmul pornește de la următoarea premisă: pentu a contracara incendiul declanșat la o rafinărie, patru indivizi “exilați” într-un sordid orășel sud-american sunt angajați pentru a transporta, folosindu-se de niște camioane, nitroglicerina necesară stingerii focului. Doza de dramatism este asigurată de faptul că aceștia sunt nevoiți să străbată jungla amazoniană pe o distanță de peste 300 kilometri, în condiții, așadar, total nefavorabile din start oricărui mijloc de transport. Mai mult, abaterea într-o anumită măsură a camioanelor de la planul drept al drumului este însoțită de riscul extrem de relevant al exploziei nitroglicerinei transportate. În situația reușitei misiunii, celor recrutați li se promite o sumă de bani, suficientă pentru a părăsi pentru totdeauna orășul în care, pentru moment, sunt blocați (cu șanse minime de a se elibera...). Pentru a lămuri și misterul titlului filmului, trebuie spus că Sorcerer este numele pe care îl primește unul din camioane.

Mustafa și soția lui, Salwa, sunt din două sate palestiniene aflate la depărtare de doar 200 de metri, dar separate de zidul israelian. Mustafa trăiește în zona controlată de palestinieni, iar Salwa și copiii lor în partea israeliană. Într-o zi, Mustafa primește telefonul pe care niciun părinte nu vrea să-l primească: fiul lui a avut un accident și e în spital. Mustafa e capabil să facă orice ca să ajungă la el și, după ce i se refuză accesul prin punctul de acces, din cauza unui detaliu, el se hotărăște să treacă granița ilegal. În scurt timp, distanța de 200 de metri devine o odisee de 200 de kilometri.