Urmează oameni aparent independenți, în vreme ce viețile lor încep să se împletească în timp ce se îndrăgostesc și dedrăgostesc. Afecțiunile se distrug și se dezvoltă pe măsură ce Crăciunul se apropie.

Povestea a doi frați, Moses și Travis, ambii vânători de recompense însă cu metode diferite de a acționa, care caută criminali scăpați de lege în Vestul Sălbatic. Aceștia nu se împacă deloc bine unul cu altul, însă cu ocazia Crăciunului ei trebuie să se obișnuiască unul cu altul întrucât vor porni împreună spre casa mamei lor, unde vor sărbători în familie. Cu această ocazie mama nu-i va scăpa din ochi o secundă, făcând tot cei stă în puteri pentru ai apropia pe aceștia. Însă necazurile sunt departe de-a se termina pentru că acolo reuniunea le va fi întreruptă de un bandit care caută să se răzbune pe cei doi frați. Se pare că situația acum îi va obliga să strângă mâna și să găsească o soluție pentru a ieși din această situație.

Când Howard lipseşte de la antrenamentul de karate al fiului său, el promite să se revanşeze de Crăciun cu o jucărie pe care micuţul şi-o dorea de multă vreme. Ceea ce Howard nu ştie este faptul că fiecare copil din oraş vrea să aibă jucăria respectivă, iar părinţii fac tot posibilul să îndeplinească dorinţele odraslelor. În Ajunul Crăciunului el trebuie să concureze cu un lucrător poştal, un actor, un poliţist şi cu aproape fiecare părinte din oraş, pentru a face rost de jucăria mult visată. În timp ce Howard se agită în oraş, băieţelul său îi duce dorul, iar soţia sa primeşte avansuri din partea unui vecin foarte insistent.

Proprietară de magazin, Alice Chapman, este nerăbdătoare să-și cunoască viitorii socri de Crăciun, mai ales că sosește înaintea noului ei logodnic Will Mitchum. Călătoria lui Alice devine mai stresantă atunci când bagajul ei este pierdut și telefonul ei este deteriorat, lăsându-i nicio modalitate de a găsi familia lui Will!