Ferris Bueller este un adolescent fermecător, popular, care reușește să iasă mereu din orice încurcătură provoacă. Plănuind o ultimă aventură înainte de absolvire, Bueller îi convinge pe iubita lui, Sloane, și pe cel mai bun prieten, Cameron, să chiulească de la școală și să meargă în oraș cu mașina tatălui lui Cameron. Între timp, directorul liceului îi suspectează și devine obsedat să-i prindă în flagrant. Prin intermediul farselor nebunești, regizorul John Hughes explorează teme ca statutul social, prietenia, autoritatea și neglijarea emoțională și părintească.
Mia este o violoncelistă talentată în vârstă de 17 ani, cu o familie iubitoare și un iubit minunat, Adam. Ea nu trebuie decât să aleagă dacă va merge la New York pentru a studia la Julliard sau daca va rămâne în Oregon cu cei dragi. Însă, într-o dimineata cu ninsoare, totul se schimbă, iar decizia pe care brusc trebuie să o ia devine dramatică și cu adevărat dificilă. Mia își pierde părinții și fratele mai mic într-un accident rutier și, cu toate că nu își amintește momentul impactului, ea îi poate vedea pe cei din jur și pe sine. Mia evocă evenimente din viața sa, descrie ceea ce vede și aude în spital, deși nu poate simți nimic și este din ce în ce mai slabită.
Supărată că școala ei nu mai are echipă de fotbal feminin, adolescenta Viola se deghizează în fratele ei geamăn, și îi ia locul pentru două săptămâni la noul internat în care a fost transferat. Comedia se naște atunci când ea se îndrăgostește de noul ei coleg de cameră, Duke, și când de ea se îndrăgostește frumoasa Olivia, fata de care Duke este îndrăgostit. Lucrurile devin și mai complicate atunci când fratele ei geamăn, Sebastian, apare în sfârșit.
Când află că prietenul său virtual din Berlin e de fapt o tânără superbă, Scott pleacă într-o excursie în Europa împreună cu prietenii săi.
Când Bella Swan se mută într-un orășel mic în nord-estul Pacificului pentru a trăi cu tatăl ei, ea începe școala și îl întâlnește pe antisocialul Edward Cullen, un coleg de clasă misterios care care se dezvăluie a fi un vampir de 108 ani. În ciuda avertizărilor repetate ale lui Edward, Bella nu se poate abține de a se îndrăgosti de el, o mișcare fatală care-i pune în pericol propria viață când un grup de sugători de sânge provoacă clanul familiei Cullen.