Maxim de Winter, un englez bogat, care încă se resimte după moartea soției sale, Rebecca, ia în căsătorie o tânără de condiție modestă. Cei doi se instalează în palatul Manderley, din Cornwall, unde stăpânește cu puteri depline d-na Danvers, menajera devotată fostei doamne de Winter. Tânăra soție se simte din ce în ce mai apăsată de strania putere pe care o are Rebecca asupra tuturor, chiar și după dispariția sa.
Un inventator visează să creeze un om artificial. Dar înainte de a-l putea termina pe Edward, el moare de un atac de cord. De atunci, Edward locuiește singur în castelul său și are foarfece acolo unde ar trebui să fie mâinile. Într-o zi viața lui ia o întorsătură când reprezentantul Avon Peg intră în castel. Peg îl ia pe băiatul cu mâinile foarfece. El se face rapid popular în cartier, tunzând tufișurile în tot felul de forme și mai târziu chiar coafând părul femeilor din suburbii. Dar până când ?
După moartea misterioasă a unui călugăr dintr-o mănăstire izolată, în interiorul acesteia, din teama, ignoranța și prejudecățile anului 1327 ia naștere zvonul că sfârșitul lumii se apropie. Un călugăr franciscan cu mintea liberă, William of Bakersville (Sean Connery), împreună cu tânărul novice Adso (Christian Slater), sosește la mănăstire pentru a descurca ițele acestui mister. Numai că decesele inexplicabile nu se opresc și un reprezentant al Inchiziției își face apariția pentru a pune lucrurile la punct.
Un fost DJ, împovărat de ani de zile de o teribilă greșeală comisă în timpul unei emisiuni, găsește izbăvirea când oferă ajutor unui vagabond care a fost una dintre multele victime nevinovate ale greșelii celui dintâi.
Jim Craig a trăit primii 18 ani în munții Australiei, la ferma tatălui său. Moartea tatălui său îl obligă să coboare la șes pentru a câștiga destui bani cu care să repună ferma pe picioare. Kirk Douglas interpretează rolul a doi frați gemeni care nu au mai vorbit de ani de zile, dintre care unul a fost cel mai bun prieten al tatălui lui Jim, și celălalt este tatăl fetei cu care Jim vrea să se căsătorească. O ceartă veche de 20 de ani între cei doi frați reizbucnește, prinzându-i pe Jim și Jessica în mijlocul ei.
După optsprezece ani de căsnicie, încununată de prezența a doi copii, Barbara Rose își dă seama că ceva nu funcționează în viața ei: soțul ei, Oliver, care i-a asigurat o existență la nivel înalt, nu a mulțumit-o niciodată. Lumea perfectă pe care Oliver a putut să le creeze în toți acești ani i se pare lipsită de sens și atunci când cuplul intră în criză, efectele sunt devastatoare.