Viața lui Edmond Dantés și planurile de a se căsători cu frumoasa Mercedes sunt spulberate când cel mai bun prieten al lui, Fernand, îl păcălește. După ce a petrecut 13 ani nefericiți în închisoare, Dantés scapă cu ajutorul unui coleg de deținut și își pune la cale să se răzbune, integrându-se inteligent în nobilimea franceză.

Probabil cel mai demențial film din seria care a consolidat definitiv statutul de mare comic al lui Louis de Funes, Jandarmul și extratereștrii propagă la fiecare secvență umor contagios. De această dată, pe inspectorul Cruchot pică sarcina de a-i salva pe rezidenții din St. Tropez de o invazie a unor extratereștrii însetați de ulei de motor. Pentru că sunt identici oamenilor, singurul mod în care jandarmii îi pot distinge este după sunet. Jandarmii trebuie să bată în pieptul suspecților din spațiul cosmic și să constate dacă sună asemeni unor canistre goale. În acest caz, înseamnă că au treabă și, cum vor avea parte din plin de așa ceva, Cruchot, Gerber și compania nu vor pregeta nicio clipă înainte de a trece la acțiune. Inutil de spus că o vor face în stilul lor propriu, adică vor semăna haos pe oriunde trec...

Vada Sultenfuss intră în vacanță și are o temă: să scrie un eseu despre o persoană pe care o admiră, dar pe care nu a întâlnit-o niciodată. Se hotărăște să scrie despre mama sa, dar își dă seama că știe prea puține lucruri despre aceasta. Își convinge tatăl să o lase să își petreacă vacanța în Los Angeles, cu unchiul Phil, ca să afle mai multe detalii despre personajul pe care trebuie să îl descrie.

Tânărul karateka Daniel LaRusso, trebuie să aleagă între orgoliu și onoare, lupta esențială dându-se în sufletul lui. El este provocat de eternul său rival Mike Barnes să își apere titlul de campion, dobândit în "Karate Kid I". Deși maestrul său Miyagi îi spune că lupta pentru glorie nu este în spiritul karate-ului, Daniel se hotărăște să își apere titlul, și astfel să treacă peste sfaturile mentorului său.

Reprezentant al unei rase extraterestre care a trecut printr-o evoluție drastică pentru a supraviețui propriei schimbări climatice, Klaatu vine pe Pământ pentru a evalua dacă umanitatea poate preveni daunele mediului pe care le-a provocat propriei planete. Când i se interzice să vorbească cu Națiunile Unite, el decide că omenirea va fi exterminată, astfel încât planeta să poată supraviețui.

În film se prezintă povestea unui atac din spațiul cosmic asupra oamenilor care sunt uciși prin forțe supranaturale pentru a fi înviați sub formă de zombie. Armata duce o luptă inegală cu extratereștrii, polițiștii anchetează dispariții ciudate, iar politicienii încearcă să negocieze cu invadatorii o soluție pașnică. Filmul este acum privit drept o comedie datorită numărului imens al greșelilor de producție.