Oamenii de știință din Antarctica se confruntă cu un extraterestru care își poate schimba forma după aspectul oamenilor pe care îi omoară.

Prot este un pacient de la un spital de boli psihice care pretinde că este de pe o planetă îndepărtată. Psihiatrul său încearcă să-l ajute, doar pentru a începe să se îndoiască de propriile explicații.

Ca să-și câștige libertatea, Bugs Bunny și amicii îl conving pe Michael Jordan să revină pe teren într-un meci de baschet contra unei echipe de extratereștri monstruoși.

John Rambo, un fost membru al Beretelor Verzi şi erou al războiului din Vietnam, este acum prizonier într-o închisoare federală, deşi este nevinovat de acuzaţiile aduse. Noi veşti despre un grup de soldaţi, dispăruţi în timpul luptelor din războiul cu Vietnam-ul, indică faptul că aceştia sunt încă în viaţă dar sunt ţinuţi prizonieri. Colonelul Trautman este autorizat să îl elibereze din închisoare pe Rambo şi să îi încredinţeze misiunea de salvare a celor câţiva supravieţuitori. Rambo este singurul care ar putea pătrunde în spatele liniilor inamice, singurul capabil să ducă la bun sfârşit misiunea…

Anul 1997. Locotenentul detectiv Mike Harrigan impreuna cu intreaga politie au declarat razboi deschis traficantilor de droguri si bandelor de criminali viciosi din jungla urbana a Los Angeles-ului. Depasiti ca numar si ca dotare cu armament, Harrigan si echipa lui incep sa piarda controlul asupra strazilor. Deodata, se petrece ceva teribil si inexplicabil. Unul cate unul, capii bandelor sunt ucisi de un adversar ingrozitor si misterios care loveste cu o cruzime fara margini si cu o putere ce pare supranaturala.

Cea mai nouă aventură începe în deșertul de Sud-vest, în 1957 - în toiul Războiului Rece. Indy și partenerul lui, Mac (Ray Winstone) abia au scăpat teferi după o confruntare cu agenții sovietici pe un aeroport îndepărtat. Acum, profesorul Jones s-a întors la Colegiul Marshall - doar ca descopere că lucrurile stau cum nu se poate mai rău. Prietenul lui apropiat, decanul colegiului (Jim Broadbent), îi explică tacticos cum recentele activități ale arheologului au devenit obiect de suspiciune, iar guvernul a făcut presiuni asupra conducerii universității pentru a-l da afară. În drum spre oraș, Indiana se întâlnește cu tânărul Mutt (Shia LaBeouf) care îi lansează o nouă provocare. Dacă arheologul îl ajută pe Mutt într-o problemă cu adânci implicații personale, va putea totodată face o nouă și spectaculoasă descoperire: Craniul de cristal din Akator, legendar obiect de fascinație, superstiție și frică.

Două creaturi emblematice, provenite din două dintre cele mai înfricoșătoare serii de filme din istorie, se confruntă chiar pe tărâmul nostru în cea mai violentă luptă pe care au purtat-o vreodată.

Inchis intr-o inchisoare ce orbiteaza la 26.000 de mile de Pamant... Evadarea n-a fost posibila, pana acum! Brennick si familia lui continua sa se ascunda de corporatia Men-tel. Satuli sa tot fuga ei renunta si se predau, si se trezesc inchisi intr-o inchisoare din spatiu. Dar Brennick nu este omul care renunta cu una cu doua, si gandul ca fiul sau in varsta de 10 ani il asteapta pe Pamant, ii da forte noi si pune la cale un plan de evadare.