E vara anului 1984, Margaret Tatcher este la putere și Uniunea Națională a Lucrătorilor în Mină este în grevă. La marșul Gay Pride din Londra, un grup de activiști gay decide să strângă bani pentru a ajuta familiile minerilor aflați în grevă. Dar există o problemă. Uniunea pare rușinată să le primească ajutorul. Activiștii nu renunță. Ei decid să ignore Uniunea și să meargă direct la mineri. Identifică un sat minier din Țara Galilor și pornesc cu un microbuz să facă donația la fața locului. Astfel începe o poveste extraordinară a modului în care două comunități complet diferite se unesc pentru o cauză comună.

Filmul ”În linia de apărare”, o producție Disney, este o dramă inspirată de povestea emoționantă a fostului jucător de fotbal american de la Universitatea Clemson, Ray McElrathbey, un tânăr care face față multor provocări, a cărui pasiune și consecvență îl ajută să depășească toate obstacolele. Susținut de coechipierii săi și întreaga Universitate Clemson, Ray are performanțe bune pe teren, crescându-l, în tot acest timp, fratele său de 11 ani, Fahmarr.

În Țara Sfântă, ocupația romană a produs un cazan de opresiune, anxietate și taxe excesive percepute asupra poporului evreu. Temându-se de mânia guvernatorului roman Ponțiu Pilat, marele preot evreu Caiafa încearcă să păstreze controlul asupra poporului său. Acest control este amenințat atunci când Isus ajunge la Ierusalim, făcând minuni și răspândind mesaje de dragoste și speranță. Cei care se tem că Isus va inspira o revoluție decid că trebuie să moară.

După ce un accident aproape că îi încheie cariera, un tânăr pilot de curse apelează la un neurochirurg, cu care se implică romantic, pentru a-și recăpăta sângele rece înainte de a participa la marea cursă Daytona 500.