Aceasta este povestea extraordinară a doi frați pe nume Moise și Ramses, unul născut din sânge regal și unul orfan cu un trecut secret. Crescând ca cei mai buni prieteni, împărtășesc o legătură puternică de tinerețe cu spirit liber și rivalitate bună. Dar adevărul îi va pune în contradicție în cele din urmă, întrucât unul devine conducătorul celui mai puternic imperiu de pe pământ, iar celălalt conducătorul ales al poporului său! Confruntarea lor finală le va schimba pentru totdeauna viețile și lumea.

O adaptare modernă a clasicului "The Parent Trap" a cărui magie o redescoperă fiecare generație din 1961 până acum este rezultatul unei noi colaborări între Nancy Meyers - regizoare și scenaristă - și Charles Shyer - scenarist și producător. Cei doi formează o echipă de douăzeci de ani, din 1979, și au mai colaborat în trecut pentru Father of the Bride (Tatăl miresei) și continuarea lui Father of the Bride (Tatăl miresei II), Private Benjamin (Recrut fără voie), Baby Boom și Irreconcilable Differences. Contribuind la farmecul acestui remake cu care Meyers marchează debutul său regizoral, tânăra actriță Lindsay Lohan interpretează rolul dublu - Hallie și Annie, rol ce a fost în prima variantă interpretat cu mare succes de Hayley Mills. Dennis Quaid și Natasha Richardson sunt în film părinții divorțați ai celor două gemene năzdrăvane.

În lumea lor, regulile nu se aplică. Această perspectivă ficționalizată asupra trupei reale Z-Boyz are ca personaje principale câțiva surferi în ascensiune care realizează că adevăratul lor talent ar putea fi exploatat mai bine cu o planșetă mai scurtă. În timp ce reinventează arta skateboarding-ului, incorporând sărituri și rotiri într-o arenă competitivă care avea până atunci reguli stricte, Z-Boyz își transformă pasiunea într-un fenomen sportiv mondial. Atunci când tinerii se lasă tentați de faimă și de avere, legătura dintre ei e pusă la testul suprem. Statutul lor de vedete internaționale le amenință atât prietenia, cât și relația pe care o au cu Skip, fabricantul de skateboard ale cărui produse le folosesc și care îi protejează ca un frate mai mare.

Tyler Grange (Tatum) este un delincvent obișnuit, un șmecher al străzii, care dă de belea și trebuie să facă ore de muncă pentru comunitate la un liceu. Tyler nu vrea să aibă nimic de-a face cu elevii, dar se întâmplă să se îndrăgostească de o frumoasă dansatoare. Fata însă vrea să-l atragă în lumea ei. Împotriva tuturor așteptărilor, Ty descoperă că are cu adevărat talent pentru dans.

În această continuare a filmului de succes omonim, Bridget nu mai e singură și descoperă că viața alături de noul ei iubit nu este atât de minunată precum pare.