În Harry Potter și Ordinul Phoenix, Harry Potter revine pentru cel de-al cincilea an la Hogwarts și descoperă că aproape toți vrăjitorii nu vor să-l creadă că s-a întâlnit cu Lordul Cap-De-Mort. De teamă că venerabilul director al Hogwarts, Albus Dumbledore, minte în privința revenirii lui Cap-De-Mort pentru a-i submina poziția și a-l înlocui în funcție, Ministrul Magiei, Cornelius Fudge, numește un nou profesor de Apărare Împotriva Magiei Negre, pentru a-l supraveghea pe Dumbledore. Numai că acest curs nu se dovedește eficient pentru a-i proteja pe studenți împotriva forțelor întunecate care îi amenință, așa că ajutat de prietenii săi Hermione și Ron, Harry decide să rezolve lucrurile de unul singur. Întâlnindu-se în secret cu un grup de studenți care-și spun "Armata lui Dumbledore", Harry îi învață cum să se apere de Magia Neagră, pregătindu-i pe curajoșii tineri vrăjitori pentru lupta extraordinară care îi așteaptă.

Mai există oare copii care să nu creadă în Moș Crăciun? Iată că eroul nostru nu crede. În timp ce sora lui așteaptă cu nerăbdare cadourile, băiatul stă liniștit în pat, așteptând și el sosirea moșului, pentru a se convinge odată pentru totdeauna că acesta există. La doisprezece fără cinci minute, un tren, expresul Polar, oprește în fața casei sale, tren care îl va duce până la Polul Nord, acolo unde trăiește moșul. În tren, băiatul întâlnește alți copii dornici de aventură și pe parcursul acestei călătorii învață niște lucruri esențiale despre viață: a se baza întotdeauna pe familie, a avea încredere în prieteni, a avea curaj și a-și impune părerile. Expresul Polar este o poveste formidabilă despre Crăciun și despre spiritul lui.