Este o celebrare a legendarei trupe Queen, a muzicii lor și a liderului extraordinar al formației, Freddie Mercury, care a sfidat stereotipurile și a distrus convențiile, devenind unul dintre cei mai iubiți artiști de pe planetă. Filmul urmărește ascensiunea meteorică a trupei prin melodiile lor iconice și sunetul revoluționar, apropierea de colaps a formației pe măsură ce stilul de viață al lui Mercury scapă de sub control, dar și reuniunea lor triumfătoare în ajunul concertului „Live Aid”, unde Mercury, care se confruntă cu o boală amenințătoare, conduce trupa într-una dintre cele mai puternice performanțe din istoria muzicii rock.

Documentarul este un portret intim, plin de autenticitate, căldură și umor, al lui Michael Hutchence, renumitul solist vocal al trupei INXS. Michael a ajuns să ilustreze perfect liderul rock, sexy, magnetic, fermecător, în timp ce sub toate se ascundea un bărbat sensibil, un poet cu multe fețe care se confrunta cu ideea de succes și limitele creative ale pop-ului. Documentarul prezintă imagini extraordinare de arhivă, filmări personale și povești intime spuse de prietenii, iubitele, familia lui Michael, de membrii trupei, de colaboratori și chiar el este ghid într-o călătorie prin copilăria lui neconvențională și pâna la celebritatea turbulentă și, în cele din urmă, tragică.