Oscar, un băiețel hăituit și batjocorit de majoritatea celorlalți copii, găsește dragoste, înțelegere și răzbunare în Eli, o frumoasă, dar stranie tânără care se dovedește a fi vampir.
Jake Bianski, este un negustor de pește părăsit de iubită, care nu s-a vindecat încă de această dragoste nefericită, încercând de mai mult de 8 ani să o recucerească pe femeia vieții lui, deși acum ea este căsătorită cu un alt bărbat și este mamă a trei copii. Deoarece Jake este depresiv, incapabil să meargă mai departe și să-și uite trecutul, cei doi prieteni ai săi – Steve Bottino și Gianluca Tempesti – decid să îl scoată din starea psihică deplorabilă în care s-a scufundat de atâta amar de vreme și îi aranjează o întâlnire cu o frumoasă italiancă pe nume Marisa Costa din cartierul North End al Bostonului. Irezistibil atras de către această femeie deosebită și fiind convins că ea nu ar accepta niciodată să aibă o relație amoroasă cu un partener care să nu fie de aceeași naționalitate cu ea, Jake recurge la un truc pentru a o cuceri și pretinde că este italian, studiind asiduu limba și obiceiurile poporului italian pentru a fi mai credibil.
Bill este un bărbat ajuns la stadiul de accesoriu pentru propria familie, are o slujbă fără niciun fel de viitor la banca deținută de socrul său, se ceartă permanent cu soția lui, Jess, asupra dependenței sale de ciocolată și, ca tacâmul să fie complet, aceasta îl înșeală pe față cu prezentatorul TV al postului local de televiziune. Soarta lui Bill se schimbă atunci când devine mentorul unui băiat care se întreține singur și care, cu ajutorul unei simpatice vânzătoare de lenjerie, reușește să-i redea speranța, îndemnându-l să aibă încredere în el și să-și urmeze visul de a deveni independent din punct de vedere financiar. Un film despre renunțarea la inhibiții și idei preconcepute și urmarea propriilor idealuri.