Toy Story este un film despre viața secretă a jucăriilor care prind viață atunci când nu sunt văzute de oameni. Woody este o păpușă-cowboy cu sfori, care a petrecut cinci ani pe noptiera de la capul patului unui băiețel pe nume Andy, câștigând astfel statutul de jucărie preferată și devenind liderul incontestabil al celorlalte jucării. Din nefericire, autoritatea îi este amenințată de Buzz Lightyear, cosmonautul, care din momentul în care intră în camera lui Andy încearcă să instaureze o nouă ordine. În afară de faptul că nu-l poate înghiți pe cowboy, Buzz are pretenția că este real. Cei doi se suportă cu greu, dar, într-o zi, când ajung la capătul răbdărilor, se iau la bătaie. În timpul confruntării, Buzz cade pe fereastră. Woody este acuzat de toate jucăriile ca l-a ucis și, vinovat, pornește degrabă în căutarea lui. Însă odată ieșiți din casă, cei doi vor trece prin tot felul de peripeții, căci drumul de întoarcere este mult mai greu.

Garfield, faimosul motan de interior, care urăște zilele de luni și iubește lasagna, pornește într-o aventură nebună în aer liber! După o reuniune neașteptată cu tatăl său, ciufulitul motan Vic, care trăiește pe stradă, Garfield și amicul său canin Odie renunță la viața confortabilă de animale de companie pentru a se alătura lui Vic într-un jaf cu mize mari.

Michael (Ben Whishaw) și Jane (Emily Mortimer) au crescut și sunt adulți. Michael, cei trei copii ai săi și menajera lor, Ellen (Julie Walters), locuiesc pe strada Cherry Tree Lane. După ce Michael suferă o grea pierdere personală, enigmatica dădacă Mary Poppins (Emily Blunt) reintră în viața familiei Banks și, împreună cu veșnic optimistul aprinzător de felinare stradale Jack (Manuel Miranda), își folosește abilitățile magice unice pentru a ajuta familia Banks să redescopere bucuria și uimirea care lipseau din viața lor. Pentru asta, Mary Poppins le face cunoștință copiilor cu câteva personaje caraghioase și amuzante, inclusiv cu excentrica ei verișoară Topsy (Meryl Streep).