Jack Torrance acceptă un loc de muncă de îngrijitor la hotelul Overlook, unde el, împreună cu soția sa Wendy și fiul lor Danny, trebuie să trăiască izolați de restul lumii pentru iarnă. Dar nu sunt pregătiți pentru nebunia care se ascunde înăuntru.
Un bărbat amnezic care nu-și mai poate aminti evenimentele recente, folosește notițe și tatuaje pentru a da de urma ucigașului soției lui. Secvența uimitoare și antologică de la începutul lui Memento implică o crimă și un polaroid cu un cadavru. Fotografia alunecă înapoi în cameră, glonțul e absorbit pe țeava pistolului și Leonard, personajul principal, începe să trăiască invers. Se spune că memoria este unul dintre elementele cheie care separă oamenii de animale și că e un dat esențial al condiției umane. Memento e preocupat de toate aspectele ei, mai ales de felul în care poate fi manipulată. Filmul lui Christopher Nolan e unul dintre acele rare și autentice triumfuri din istoria regiei de film moderne, pentru că reușește să fie inovator, proaspăt, șic și excitant, fără să-și obosească audiența. Întregul film este astfel construit încât să reflecte starea mentală a personajului principal, în același timp, lăsându-i spectatorului dreptul la o proprie perspectivă.
Un fost detectiv din San Francisco este căutat de o veche cunoștință care îl roagă să îi facă o favoare: aceea de a-i urmări soția care pare a suferi de niște tulburări psihice. Povestea reală, însă, este mult mai complexă. Detectivul nu știe nimic despre asta, ci își face doar datoria. O datorie foarte plăcută, de altfel, fiindcă se îndrăgostește de soția prietenului său și ar face orice să o ajute. Orice - în limitele omenescului...
Un film psihologic despre un băiat în vârstă de opt ani, pe nume Cole Sear care crede că poate vedea în lumea morților. Un psiholog de copii pe nume Malcolm Crowe vine la Cole să-l ajute să se descurce cu această problemă,aflând mai târziu că el într-adevăr poate vedea fantomele oamenilor morți.
De o frumusețe statuară care-i ascunde nebunia, un afacerist se mândrește până la patologic cu viața de corporatist și se lasă pradă instinctelor ucigașe de moment.