Împușcat în cap pe frontul din Irak, Jack Starks (Brody) se întoarce acasă, dar aici este acuzat de o crimă pe care nu a comis-o. Încă traumatizat de experiența din război, Jack este achitat, fiind declarat nebun și internat într-o instituție pentru criminali dereglați psihic. Ajuns acolo, el este drogat de iresponsabilul doctor Becker (Kris Kristofferson) și închis în fiecare noapte într-un sertar asemănător unui sicriu. În acest sertar, chinuit de flashback-uri teribile din război, Jack ajunge în mod misterios în viitor, unde începe o relație delicată cu frumoasa Jackie (Keira Knightley). Aflând că va muri în patru zile, Jack trebuie să-și folosească noul dar pentru a descoperi ce s-a întâmplat cu el, în speranța că va reuși să schimbe cursul istoriei.
După o umilire totală la petrecerea zilei ei de naștere, Jenna Rink vrea doar să se ascundă până la treizeci de ani. Cu puțină magie, dorința ei este îndeplinită, dar se pare că a avea treizeci de ani nu este așa de mișto cum s-a gândit ea că o să fie!
Carieristul Michael Newman dă peste o telecomandă universală care îi oferă puterea de a pune pauză sau de a merge pe repede-înainte prin scene din viața lui.
Într-un viitor nu foarte îndepărtat, oameni de știință ai unui laborator marin de mare adâncime reușesc să construiască o mașină a timpului funcțională. Apăsat de datorii, Woo-seok, șeful echipei de cercetători primește o ofertă consistentă de finanțare din partea unei mega-corporații care cere în schimb dovada funcționării mașinăriei. Ji-wan încearcă să-l împiedice pe Young-eun, care-i este coleg și iubit, să participe la călătoria de încercare, însă bărbatul duce misiunea până la capăt alături de Woo-seok. Cei doi călătoresc cu succes în timp și ajung la ora 11:00, a doua zi, așa cum era planificat, însă găsesc baza distrusă. Ce s-a întâmplat oare în cele 24 de ore?