În acest film de aventuri anime pentru copii, un tânăr miner și o fată misterioasă caută o insulă uitată pe care se spune că s-ar afla mari bogății.

Metropola modernă a mamiferelor din Zootropolis este un oraș ca nici un altul. Cuprinzând cartiere de locuinţe precum luxosul Sahara Square sau glacialul Tundratown, reprezintă o încrucişare de rase, unde animale din fiecare mediu trăiesc laolaltă – un loc unde, indiferent ce eşti, de la cel mai impunător elefant la cel mai mic şoricel, poţi deveni orice. Însă când ofiţerul începător Judy Hopkins ajunge în oraş, ea îşi dă seama că a fi primul iepuraş într-o echipă de poliţie formată din animale mari şi puternice nu e atât de uşor. Hotărâtă să-şi dovedească valoarea, ea profită de ocazia de a rezolva un caz, chiar dacă asta înseamnă să se asocieze cu vulpoiul şarlatan şi bun de gură Nick Wilde, pentru a desluşi misterul.

South Park este un orășel liniștit, cu cetățeni pașnici, până când un eveniment tulburător și revoltător îi aduce localnicii în situația de a declanșa o rebeliune fără seamăn! După ce toți copiii din oraș vizionează Asses on Fire, ultimul film al duo-ului Terrence și Philip, comportamentul, dar mai ales limbajul inocentelor făpturi se schimbă într-un mod condamnabil. Părinții din South Park sunt pur și simplu îngroziți când văd cuvinte obscene bulucindu-se în neprihănitele gurițe ale odraslelor lor și decid să ia o măsură radicală. Cum vinovați de situație se fac Terrence și Philip, părinții presează Statele Unite să declare război Canadei, iar cei doi să fie executați fără milă. Planul de răzbunare este mai amplu, incluzându-i, ca torționari, pe Saddam Hussein, dar și pe Satan însuși. Astfel, sarcina de a salva omenirea precum și pe damnații Terrence și Philip rămâne pe umerii firavi ai copiilor.