Uniți de iubire. Despărțiți de spaimă. Izbăviți prin speranță. Sfâșiați de trădare. Separați de război. Legați prin dragoste. Într-o zi fierbinte din vara lui 1935, o familie din înalta societate britanică face ultimele pregătiri pentru o petrecere care urmează să aibă loc la casa aflată pe domeniul său. Deocamdată, nimic nu avea să prevestească ceea ce va urma. Iadul se dezlănțuie după ce Briony, o fetiță răutăcioasă în vârstă de 13 ani, îl acuză pe Robbie, iubitul surorii ei mai mari, Cecilia, de un viol pe care, de fapt, acesta nu îl comisese. Afirmațiile ei vor schimba dramatic destinele celor din jurul ei. Astfel, Robbie ajunge să fie închis pentru mulți ani, în ciuda faptului că era nevinovat, și, după ce își ispășește pedeapsa, face tot posibilul să meargă mai departe cu viața lui.

Finalul apoteotic al trilogiei care include Sympathy for Mr. Vengeance şi Oldboy, în care regizorul sondează preţul spiritual cerut de răzbunare, în defavoarea exploatării violenţei. O tânără în vârstă de 19 ani este condamnată la închisoare pentru uciderea şi răpirea unui copil. Ea acceptă pedeapsa, în caz contrar fiica ei urmând să fie ucisă de complicele său. Ulterior, îşi dă seama că a fost trădată de acesta, iar din momentul în care iese din închisoare, începe să-şi pună în aplicare planul de ucidere a acestuia, ajutată de fostele sale colege de după gratii, pe care reuşise să le cucerească prin faptele sale bune.

Conducătorul de escadrilă Veer Pratap Singh, un pilot în forțele aeriene indiene, o salvează pe Zaara, o femeie din Pakistan, blocată, în urma unui accident de autobuz, iar viața lor este legată pentru totdeauna.