Vice e povestea lui Dick Cheney, un fin cunoscător al sistemului birocratic din Washington, care ajunge în mod discret să posede o putere politică imensă, ca Vicepreședinte in echipa prezidenţială a lui George W. Bush. Dick Cheney devine cel mai puternic om din SUA și contribuie în mod decisiv la impunerea unei noi ordini mondiale. Consecințele acțiunilor sale le resimțim până azi.

Un scriitor-fantomă, acceptă să scrie povestea lui Adam Lang, fost Prim Ministru al Marii Britanii . Acesta ajunge să descopere latura întunecată a afacerilor guvernamentale împreună cu informații secrete care ar trebui protejate cu orice preț.

Kevin Spacey și Bob Balaban sunt cap de afiș în acest film care examinează evenimentele din preajma celor mai controversate alegeri prezidențiale din istoria SUA. Urmează scrutinul pentru cea mai importantă funcție din țară, iar soarta Lumii Libere poate fi pusă în balanță. După ce rezultatele din secțiile de votare din Florida se dovedesc a fi neconcludente, se ia hotărârea renumărării voturilor. Dar aceasta e o decizie cel puțin controversată și va genera multe speculații, alegătorii suspectând că este vorba despre ceva necurat la mijloc. În cele din urmă, cazul va ajunge la Curtea Supremă de Justiție. Carismaticul republican din Texas, James Baker încearcă să obțină sprijin public pentru renumărare. Dar democrații au altă abordare.

Un „lup singuratic", un „spartan al zilelor noastre", agent guvernamental al SUA, Scott este însărcinat cu salvarea fiicei răpite a președintelui. Numai că pe parcursul anchetei, el descoperă un complot de proporții care-și are originile chiar la Casa Albă.

Viata avocatei Sarah Barcant (Hilary Swank) si a lui Alex Mpondo (Chiwetel Ejiofor) se va schimba pentru totdeauna din clipa in care ofiterul de politie Dirk Henricks (Jamie Bartlett) este amnestiat, desi comisese acte de tortura in vremea regimului de apartheid. Alex, acum membru al Parlamentului Sud-African, fusese odata in cadrul unei miscari ilegale anti-apartheid si, din aceasta cauza, devenise una dintre victimele lui Dirk. Desi intre timp se mutase in New York, Sarah se intoarce acasa, in orasul Smitsriver, pentru a investiga crimele comise de crudul politist.