Crescută în ținuturile aride ale Africii de părinți zoologi, Cady Heron crede că știe totul despre supraviețuire în condiții de criză. Dar legea junglei are un înțeles cu totul nou când eleva de 15 ani, educată acasă, ajunge pentru prima dată într-un liceu obișnuit. Încercând să-și găsească locul între atleți, matematicieni și alte sub-culturi, Cady se confruntă cu cea mai rea specie dintre toate, regina-albină, adică Regina George, o adolescentă rece și calculată, lidera celui mai în vogă grup din școală, fetele de plastic. Când Cady se îndrăgostește de Aaron Samuels, fostul iubit al Reginei, ea se simte atacată și pune la cale un plan ca să-i distrugă viitorul lui Cady. Intrusa se apară și astfel pornește un război de care se teme întreaga școală.

Matilda (Mara Wilson) este o fetiţă adorabilă şi dulce care nu are nimic în comun nici cu părinţii care i-au dat viaţă, nici cu fratele ei. Spre deosebire de doamna şi domnul Wormwood (Rhea Perlman şi Danny de Vito), Matilda este extrem de bună şi de inteligentă, nerăbdătoare să meargă la şcoală şi să înveţe cât mai multe lucruri. Din nefericire, părinţii ei o trimit la o şcoală condusă de o directoare malefică pe care fetiţa nu o poate suferi. În încercarea de a se apăra de răutatea părinţilor şi a directoarei teroriste, fetiţa capătă puteri speciale fiind în stare, la un singur gând, să distrugă ce vrea ea şi să creeze diverse fiinţe care să o ajute. Fascinată de noile ei puteri, Matilda face tot posibilul să o izgonească din şcoală pe directoare şi să-şi îmbuneze părinţii.

Este cascador și, la fel ca toți cei din comunitatea cascadorilor, este aruncat în aer, împușcat, prăbușit, aruncat prin geamuri și aruncat de la cea mai mare înălțime, totul pentru distracția noastră. Iar acum, proaspăt accidentat după un eveniment care aproape că i-a pus capăt carierei, acest erou din clasa muncitoare trebuie să dea de urma unei vedete de cinema dispărute, să rezolve o conspirație și să încerce să-și recâștige iubirea vieții sale, în timp ce își face în continuare meseria. Ce ar putea merge bine?

Matthew, un tânăr ambițios de la un liceu, cu aspirații de a fi politician în viitor, se îndrăgostește de fata viselor sale: frumoasa tânără vecină de alături. Cei doi încep o relație idilică, dar o descoperire surprinzătoare le testează relația: este o actriță porno celebră.

Adolescenta Sam îl întâlnește pe băiatul visurilor ei la dans, înainte de a se întoarce la muncă în restaurantul mamei vitrege. Îi poate oare reuni celularul pierdut?

Alex, Marty, Melman, Gloria, regele Julien, Maurice, pinguinii și maimuțele s-au întors și sunt încă naufragiați în Madagascar. În fața acestui obstacol New yorkezii au născocit un plan atât de nebunesc încât s-ar putea să meargă. Cu precizie militară, pinguinii au reparat un avion vechi prăbușit, oarecum

Iată un francez care vrea bijuteriile coroanei, ba chiar și tronul, dar fiți fără grijă, de caz se ocupă agentul secret extraordinar Johnny English.

O contabilă rămâne însărcinată cu iubitul ei căsătorit, care refuză să-și părăsească soția și să-și asume responsabilitatea copilului. Lăsată de una singură, gravida se împrietenește cu un șofer de taxi cu inima mare care o duce în grabă la spital, atunci când se declanșează contracțiile. El se îndrăgostește repede și de ea și de copilul precoce care comentează omniscient acțiunea (inclusiv propria-i naștere) prin vocea pișicheră a lui Bruce Willis. Pentru că încă mai suspină după fostul ei iubit businessman, contabila respinge, la început, atențiile șoferului de taxi. Dar treptat, ea începe să-l vadă ca mai mult decât un babysitter.