Bazat pe memoriile pianistului W. Szpillmann, Pianistul este povestea adevărată a unui strălucit pianist polonez, care, datorită originii sale evreiești este forțat ca pe timpul ocupației naziste a Poloniei să ducă o viață de fugar, pentru a scăpa de deportare. Szpilmann reușește să fugă din ghetoul din Varșovia și își va petrece ani buni ascunzându-se printre ruinele orașului. Salvarea îi vine de la un ofițer german, care îl va ajuta să supraviețuiască. Filmul lui Roman Polanski prezintă o atmosferă apăsătoare și de neînchipuit a iadului nazist. Drama fiecărui personaj, suferințele la care sunt supuși oamenii simpli, decorurile răvășite de cruzimea naziștilor dezvăluie o poveste copleșitoare despre realitatea secolului al XX-lea. „Pianistul” este o capodoperă a cinematografiei ce rămâne tipărită în sufletele oamenilor prin secvențele încărcate de emoții, ce sugerează tragismul perioadei respective, precum și prin chinurile la care au fost supuși evreii din pricina regimului nazist.

În timp ce trupele Statelor Unite asaltează plajele Normandiei, trei frați sunt căzuți morți pe câmpul de luptă, cel de-al patrulea fiind prins în spatele linilor inamice. Căpitanul John Miller și șapte oameni sunt însărcinați cu penetrarea teritoriului deținut de germani și aducerea băiatului acasă.

În aprilie 1945, Germania era aproape de înfrângere cu armata rusă apropiindu-se dinspre est și aliații atacând dinspre vest. În Berlin, capitala celui de-al treilea imperiu, Adolf Hitler proclamă că Germania încă va dobândi victoria și le ordonă generalilor și consilierilor să lupte până la ultimul om. Când sfârșitul vine în final, și Hitler zace mort de mâna lui, cei care au mai rămas din militarii lui trebuie să găsească o cale să încheie omorul care este bătălia Berlinului, să pună armele jos și să se predea.

După ce prizonierii de război britanici au construit un pod de cale ferată foarte important, în Burma ocupată de inamic, comando-urile Aliaților primesc misiunea de a-l distruge, într-una dintre cele mai memorabile experiențe cinematografice ale tuturor timpurilor.

În al Doilea Război Mondial, un trăgător rus înfruntă un lunetist de elită german, apoi el și prietenul său se îndrăgostesc de aceeași femeie.

Un ucenic la căile ferate care lucrează într-o gară din Cehoslovacia ocupată de naziști are parte de puțin divertisment explorându-și propria sexualitate.

La sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, contele Almasy, trimis de Societatea Regală Britanică de Geografie să cerceteze deșertul Sahara, suferă arsuri îngrozitoare într-un accident aviatic. Vegheat de o infirmieră devotată și sensibilă, el își rememorează viața și, mai ales, povestea de dragoste intensă și interzisă care avea să-i schimbe destinul.

Într-o dimineață liniștită de Duminică, în decembrie, când copiii se joacă, iar familiile merg la biserică, avioane de luptă japoneze au brăzdat cerul, lansând un atac surpriză asupra forțelor armatei americane din Pearl Harbor, Hawaii. Această zi care a scos America din izolarea sa liniștită și a aruncat-o în plin război, schimbând cursul istoriei, este oglindită într-un film despre patriotism, pasiune și dragoste. Povestea se axează pe evenimentele din 7 decembrie 1941, care au schimbat viața a doi tineri și curajoși piloți (interpretați de Ben Affleck și Josh Hartnett) și a unei asistente medicale frumoase și devotate (interpretată de Kate Beckinsale). Este povestea unei victorii eroice, a curajului și a dragostei fără limite, a impactului devastator al războiului.

Operația purta numele de cod “Valkyrie", ca și planul de urgență care trebuia pus în aplicare în cazul unei revolte împotriva guvernului nazist. Acest plan a fost modificat de conspiraționiștii care voiau să fie siguri de succes însă, din motive diverse, pe data de 20 iulie 1944 complotul a dat greș. Toți cei implicați au fost executați după un proces sumar. Bryan Singer (Usual Suspects, X-Men) izbutește un film perfect pentru vremurile noastre de ambiguitate și re-evaluări.

Filmul inspirat de evenimente reale spune povestea faptei eroice a echipajului tancului KV-1. După o luptă pierdută, echipajul condus de Semyon Konovalov a distrus 16 tancuri inamice, 2 vehicule blindate și 8 vehicule cu personal inamic.