Este iarăși vara, iar Harry și prietenii săi sunt înapoi la Hogwarts. De data aceasta însă, școală lor este gazda legendarului concurs Triwizard Tournament, o întrecere între cele mai mari școli de magie. Campionii fiecărei școli sunt selectați de către Pocalul de Foc, iar anul acesta, spre surprinderea tuturor, inclusiv a sa, Harry este ales să reprezinte Hogwarts. Toate acestea, combinate cu iminenta reîntoarcere a lordului Voldemort, îl vor pune pe Harry în situații mai periculoase și mai intense decât până acum, la care micul erou va încerca să le găsească soluții în stilul său unic.

Film spune povestea lui Edward Bloom și a celor care îl iubesc. Când avea numai opt ani, el ajunge să fie țintuit la pat și citește întreaga Enciclopedie a Lumii. Zece ani mai târziu, el realizează că trebuie să plece de acasă și să exploreze lumea. După mulți ani și nenumărate aventuri, Bloom e recunoscut ca povestitor a tot felul de istorii înflorite despre viața lui plină de provocări. Explorările sale mitice sunt încântătoare și suprarealiste, împletind tot felul de povești bizare. Fabulațiile lui îi încântă pe toți, cu excepția lui Will, fiul său, care a plecat de acasă din cauza tatălui. Când Edward se îmbolnăvește, soția sa, Sandra, încearcă să îi împace. Acesta va fi pentru Will începutul propriei călătorii, reușind să descopere marile calități și marile defecte ale părintelui său.

Un orășel pe malul mării. Sosuke, un băiețel de cinci ani, trăiește sus, pe o stâncă de unde priveliștea asupra mării e fabuloasă. Într-o dimineață, Sosuke o descoperă pe Ponyo, un peștișor de aur cu capul prins într-un borcan de gem. Salvată de băiat, Ponyo devine tot mai fascinată de acesta și nu s-ar mai da dusă, dar Fujimoto, tatăl ei, un vrăjitor ce trăiește pe fundul mării, o forțează să se întoarcă acasă. "Vreau să devin om", țipă Ponyo, iar furia lui Fujimoto nu mai cunoaște margini.

Aventuri fantastice ii asteapta pe Wendy si fratii sai cand Peter Pan, eroul povestilor lor, ii duce in magicul Neverland. Dupa ce ii urmeaza pe Peter Pan si ghidusa lui insotitoare, Tinker Bell, trecand „pe langa a doua stea, la dreapta, apoi drept inainte pana dimineata”, ei exploreaza insula si ascunzatoarea secreta a lui Peter, impreuna cu nebunaticii Baieti Pierduti, apoi se lupta la mare inaltime cu pirati îndrazneti si celebrul Capitan Hook.

În această poveste despre adevăr, trădare, tinerețe și moarte, căpitanul Jack Sparrow reîntâlnește o femeie din trecutul său și habar n-are dacă între ei se reaprinde scânteia dragostei sau ea doar îl folosește pentru a găsi legendara Fântână a Tinereții. Când este obligat să se urce la bordul navei Răzbunarea, condusă de formidabilul pirat Barbă Neagră, Jack se trezește în fața unei neașteptate aventuri în care nu știe de ce să se teamă mai mult: de Barbă Neagră sau de femeia din trecutul său.

Două adolescente, prietene foarte bune descoperă o sirenă pe nume Aquamarine în piscina întunecată a unui club vechi de pe plajă atunci când sunt pe cale să se despartă din cauză că una dintre ele trebuie să se mute cu mama ei. Cele două fete pornesc într-o aventură pentru a o ajuta pe sirena care s-a îndrăgostit de salvamarul clubului, dar care va fi obligată de tatăl ei să se căsătorească, dacă în trei zile nu găsește pe uscat o dovadă de dragoste.

Joe Wright se inspiră din celebrul roman al lui J.M. Barrie, dar îi reinventează micului Peter Pan biografia. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, băiatul este răpit de pirați și dus în Neverland, unde va descoperi curând că destinul său este să salveze întregul tărâm fermecat de planurile malefice ale piratului Barbă Neagră (Hugh Jackman).