Ochiul privat, Jake Gittes, trăiește din climatul moral murdar al regiunii sud Californiene, înainte de al doilea război mondial. Închiriat de o frumoasă femeie mondenă pentru a investiga afacerea extramaritală a soțului său, Gittes este adus într-un șir de acțiuni duble și înșelătorii mortale, descoperind o rețea de scandaluri personale și politice care se prăbușesc împreună.

Malcolm X, faimosul lider afro-american, al cărui tată, preot, a fost ucis de Ku Klux Klan, devine gangster și ajunge la închisoare. Aici descoperă religia musulmană prin scrierile lui Elijah Muhammad. Când iese din închisoare, începe să predice învățăturile lui Elijah. Pleacă, în pelerinaj la Mecca, unde se convertește la religia musulmană. Își schimbă numele și decide să nu mai predice împotriva albilor, dându-și seama de eroarea

Fostul pilot de război Ted Striker nu a mai pilotat din război când o greșeală de-a lui a dus la decimarea întregului său escadron. Acum are o problemă cu alcoolul și iubita lui – însoțitoarea de zbor Elaine Dickinson – l-a părăsit. Disperat să o convingă să se întoarcă la el, Ted o urmărește și ajunge în același avion cu ea. Situația se înrăutățește când membrii echipajului cabinei se îmbolnăvesc. Ajutat de Elaine, de imperturbabilul doctor Rumack și de fostul lui dușman Rex Kramer aflat în turnul de control, Ted face tot ce poate ca să ducă avionul la destinație în siguranță.

Într-o lume în care armele se vând ca pâinea caldă, prima și cea mai importantă regulă a traficanților de arme este să nu se lase împușcați cu propria lor marfa. Un film bazat pe întâmplări reale, care prezintă unele dintre cele mai controversate aspecte ale Războiului Rece.

Acțiunea filmului urmărește senzaționala poveste dintre tânărul Daniel și părintele său spiritual Miyagi care îl învață cum sa devină mai puternic și mai disciplinat, dezvăluindu-i tainele artelor marțiale și ale vitejilor samurai.

Henry Roth, veterinar specializat în animale marine polare, și-a planificat viitorul. Atunci când nu se ocupă de mamiferele din mare la Parcul Vieții Marine în Hawaii, frânge inimile turistelor americane care sunt în căutarea unei iubiri de vacanță. Pentru Henry iese din discutie o relație pe termen lung. Astfel, și-ar abandona visul de 10 ani de a naviga în Alaska pentru a studia viața subacvatică a morselor. Henry este foarte aproape de a-și vedea visul realizat, dar goeleta sa, Șarpele de Mare, are un accident pe parcursul unor manevre, iar el ajunge la cafeneaua Hukilau, unde ochii obișnuiților casei îl urmăresc cu neîncredere când privirea îi este atrasă de una dintre cliente, tânăra și frumoasa Lucy Whitmore.