Există două lumi: prima, cea în care trăim zi de zi, și cea de-a doua, deloc cunoscută, paralelă cu cea reală. Una este vis. Cealaltă este Matricea. Neo încearcă din răsputeri să afle adevărul despre acea lume despre care a auzit vorbindu-se doar în șoaptă, lume misterioasă și plină de necunoscut. Dar ce este Matricea? Neo crede că Morpheus, o persoană pe care o cunoaşte doar din povești, un tip pe care nu-l prinzi niciodată, considerat în acelaşi timp cel mai periculos bărbat în viață, poate să-i dea acest răspuns. Dar adevărul pe care Neo îl află este mult peste așteptări. Iar viața lui nu va mai fi la fel.
În timpul întoarcerii către Pământ, nava spațială comercială Nostromo interceptează un semnal de cerere de ajutor de la o planetă îndepărtată. Când echipa de trei membri a echipajului descoperă o cameră conținând mii de ouă pe planetă, o creatură din unul din ouă atacă un explorator. Întregul echipaj nu este conștient de coșmarul iminent care este pe cale să se abată asupra lor când parazitul extraterestru plantat în nefericita gazdă este născut.
Au trecut zece ani de când primul Terminator a fost trimis în trecut de Rezistență, pentru a o proteja pe Sarah Connor (Linda Hamilton). Acum, mașinile de la Skynet îl au ca țintă pe fiul ei, John (Edward Furlong), și pun pe urmele lui un Terminator avansat, modelul T-1000 (Robert Patrick), Rezistența trimitând un T-800 (Arnold Schwarzenegger) reprogramat, pentru a-l apăra. În timp ce Sarah e internată la nebuni din cauza discursurilor despre Terminatori și Ziua Judecății, puștiul trăiește cu părinți adoptivi și e un rebel cu un cazier deja mărișor. Urmăriți de imposibilul de ucis T-1000, cei trei intră într-o cursă explozivă, în care acțiunea e cuvântul de ordine.
Dramă științifico-fantastică despre o societate viitoare în epoca eugeniei nedeterminate în care oamenii sunt stabiliți pe un curs de viață în funcție de ADN-ul lor. Tânărul Vincent Freeman se naște cu o condiție care îl împiedică să călătorească în spațiu, dar este hotărât să se infiltreze în programul spațial GATTACA.
Minunatele aventuri ale fetiței Dorothy în țara Oz, unde prea-puternic este Marele Vrăjitor, căruia ea și prietenii săi - Sperietoarea fără creier, Omul de Tinichea fără inimă și Leul fără curaj - vor să-i ceară ajutorul, continuă să fascineze spectatorii de toate vârstele și acum, la șapte decenii de la premieră... Ca să-și salveze cățelusul Toto de o vecină rea, Dorothy vrea să plece de acasă, dar se întoarce tocmai când o tornadă lovește ferma din Kansas și o transportă în lumea lui Oz. Pe drumul pavat de cărămizi galbene, fetița se âmprietenește cu trei personaje și pornesc împreună către orașul unde locuiește Marele Vrăjitor, fiecare cu câte o dorință. Numai că și aici, ca în orice țară de basm, există vrăjitoare și zâne, iar obstacolele nu sunt puține...
Un băiețel singuratic se împrietenește cu un extraterestru simpatic pierdut pe Pământ și încearcă să-l trimită înapoi acasă, protejându-l de forțele guvernamentale.
De ziua lui, Clarence cunoaște o fată și se îndrăgostesc unul de celălalt. Însă, la momentul confesiunilor, află că întâlnirea lor nu a fost o întâmplare, ea fiind o prostituată plătită de șeful lui. Pentru a-i dovedi că nu îi pasă de trecutul ei, Clarence o ia de nevastă și vrea să regleze conturile cu peștele ei. Clarence îl omoară și fuge cu o valiză în care credea că se află hainele proaspetei sale soții. Când o deschide însă, are o mare surpriză: înăuntru se aflau droguri, iar mafia este pe urmele lor pentru a-și recupera marfa...
Orașul Gotham, întunecat și periculos „protejat” de un departament de poliție în mare parte corupt, are mare nevoie de un erou. Acesta apare în persoana Omului Liliac (Batman), un personaj misterios ce apare întotdeauna la momentul oportun. Vicky Vale este o fotografă dornică să afle secretul din spatele lui Batman, în timp ce Glumețul (Joker) încearcă să preia controlul asupra orașului. Oare ce rol are în tot acest peisaj frumosul și milionarul Bruce Wayne?
Cândva, în viitor, în Buenos Aires, patru tineri, băieți și fete, se pregătesc să devină ofițeri ai Serviciului Federal. Carmen dorește să devină pilot, Carl vrea să activeze în cadrul secției de consultanță, Rico și Dizzy se pregătesc ca infanteriști. Aceștia din urmă, devin rivali, pentru că amândoi sunt îndrăgostiți de Carmen. Ei nu știu însă că un mare pericol pune în primejdie existența oamenilor pe Pământ: atacul violentelor insecte uriașe de pe planeta Klendathu. Prinși în lupta dură împotriva acestor creaturi, cei patru vor redescoperi că mai presus de orice sentiment e forța prieteniei și solidarității umane.
Echipa trebuie să apere orașul Sion, ultimul bastion al oamenilor, după ce acesta este luat în vizor de mașinile care au creat Matricea.
Ultimele zile ale ultimului an al secolului XX. În Los Angeles, orașul în care se desfășoară cea mai mare sărbătoare a mileniului, un fost polițist, Lenny Nero, vinde, într-un haos general, CD cu memorii și experimente virtuale. Dar când intră în posesia unui disc cu amintirile unui criminal, Lenny înțelege că nu va avea liniște, până când nu va descoperi identitatea celui ale cărui amintiri le-a aflat.
După ce l-a învins pe Joker, Batman îl înfruntă acum pe Pinguin - un individ denaturat și deformat care intenționează să fie acceptat în societatea din Gotham. Necinstitul om de afaceri Max Schreck este constrâns să îl ajute să devină primar al Gothamului și ei amândoi încearcă să îl expună pe Batman într-o lumină diferită. Selina Kyle, Secretara lui Max, este aruncată de la ultimul etaj al unei clădiri și este transformată în Femeia pisică - o figură misterioasă care are aceeași tulburare de personalitate ca și Batman. Batman trebuie să încerce să își spele numele, în timp ce trebuie să decidă ce este de făcut cu Femeia pisică.
Pe 2 iulie, o navă extraterestră gigantică intră pe orbita Pământului și lansează câteva zeci de nave spațiale "distrugătoare" în formă de farfurii zburătoare, care atacă si distrug rapid marile orașe de pe suprafaţa planetei. Pe 3 iulie, Statele Unite conduc un contraatac coordonat care eşuează. Pe 4 iulie, este conceput un plan pentru a dobândii acces la interiorul navei-mamă de origine extraterestră aflată în spațiu, pentru a planta în ea, un focos nuclear.
Ultima parte a trilogiei Matrix îl găsește pe Neo inconștient, blocat într-o stație de metrou în zona dintre Matrice și lumea mașinilor.
Au trecut 10 ani de când John Connor (NICK STAHL) a ajutat la prevenirea Zilei Judecății.De data asta, însă, Connor nu mai este singura țintă pe lista Skynetului, medicul veterinar Kate Brewster (CLAIRE DANES) își va vedea trecutul îndepărtat și prezentul promițător intrând în coliziune cu un viitor inimaginabil, dar numai dacă va scăpa din mâinile lui T-X. Când Connor și Kate realizează că Ziua Judecății e înfiorător de aproape de ei - mai au numai trei ore până la sfârșitul omenirii - iar singura lor speranță de supraviețuire este o dublură a cyborgului Terminator (ARNOLD SCHWARZENEGGER), fostul asasin misterios a lui Connor. Împreună ei trebuie să triumfe asupra tehnologiei superioare a lui T-X și să oprească Ziua Judecății, sau să fie martori la distrugerea civilizației umane.