După ce familia lui se mută din Berlin în Polonia, un băiat se împrietenește cu un altul ce locuiește dincolo de gard, fără să știe că acesta este un deținut evreu.

Filmul se bazează pe un personaj real, Alvin Cullum York (interpretat de Gary Cooper), unul dintre cei mai decorați soldați din Primul Război Mondial. Asistăm la povestea unui tânăr muncitor de la țară, Alvin, ajuns pe frontul Marelui Război. Provenit dintr-o familie săracă de fierari și având o reputație de bătăuș și bețiv, Alvin are de fapt un fond bun, convingeri de pacifist și este un bun creștin care urăște să ucidă. Însă talentul său excepțional de trăgător exersat la întrecerile de împușcat curcani, îl vor scoate în scurtă vreme în evidență, iar faptele sale fantastice de vitejie îl vor transforma în curând într-un erou de război, intrat cu adevărat în manualul de istorie al Americii.

Nina este o tânără femeie care se hotărăște să se mute din casa părintească în urma unui conflict pe care îl are cu tatăl său. Însă după moartea subită a acestuia, Nina se întoarce ca să preia afacerea familiei, restaurantul "The New Taj". Revenirea ei o pune însă față în față cu o surpriză neplăcută: tatăl său rămăsese cu foarte multe datorii de pe urma jocurilor de noroc. Curajoasă și plină de încredere, Nina luptă să recupereze afacerea familiei, alături de Bobbi, prietena ei din copilărie, și Lisa, o tânără carismatică ce deține acum jumătate din afacere. Cele trei își propun ca restaurantul "The New Taj" să câștige cea mai mare competiție de curry din Vest, dar lucrurile iau o altă turnură când Nina se îndrăgostește…. Oare sentimentele ei vor fi împărtășite? Și dacă da, cum va afecta acest lucru viața Ninei și afacerea familiei?