Într-o criză existențială și creativă, luptându-se cu un film de făcut, un regizor face un fel de mobilizare generală a emoțiilor, afecțiunilor, amintirilor, viselor, complexelor, minciunilor. Un amestec între o ședință psihanalitică slăbită și un examen de conștiință dezordonat într-o atmosferă de limb (F. Fellini). Masturbarea unui geniu (D. Buzzati). O etapă avansată în istoria formei romantice (A. Arbasino). O construcție de abis în trei trepte (C. Metz). Un Ben Hur al cinematografiei de avangardă. Încercarea de autoportret în formă fantastică. Jurnalul de bord al autorului. Raportul despre un ambuteiaj existențial. Un film despre confuzia și dezordinea vieții. Una dintre cele mai mari contribuții la acea reînnoire a modurilor expresive și la ruptura cu dramaturgia tradițională care a avut loc în cinema între anii 1950 și 1960, reînnoire pe care Fellini o începuse deja cu La dolce vita.
În ultimii ani ai regimului comunist din România, o studentă încearcă să facă întrerupere de sarcină, dar avortul este ilegal în epoca Ceaușescu.
În timp ce e în Tokyo pentru a filma o reclamă, un actor singuratic de vârstă mijlocie întâlnește o tânără proaspăt căsătorită, care are îndoieli. Cei doi petrec o săptămână împreună, ca doi străini care s-au apropiat într-un oraș colorat.
Doinel se înrolează în armată, dar e destituit pentru insubordonare. În scurt timp, el se angajează ca paznic de noapte într-un hotel și, după prima tură, e deja concediat. Apoi acceptă să fie detectiv particular și se îndrăgostește de doamna Tabard.
Homer este un orfan dintr-o zonă izolată, St. Cloud, Maine. Pentru că nu fusese adoptat, el devine favoritul doctorului Larch, care îi împărtășește cunoștințele sale medicale. Astfel, deși nu are licență, Homer devine medic calificat și urmează să fie succesorul lui Larch. Dar Homer tânjește după o viață pe care să și-o fi ales singur, o existență undeva în afara orfelinatului. Într-una dintre zile, Wally și Candy, care este gravidă, vizitează orfelinatul deoarece Larch face ilegal avorturi, iar Homer alege să plece cu cei doi pentru a lucra la ferma de mere a familiei lui Wally. Wally pleacă la război, lăsându-i pe Homer și pe Candy singuri. Oare ce va învăța Homer despre viață și iubire? Și ce se va alege de destinul pe care doctorul Larch îl planificase pentru el?
Edward si Connie Sumner formează un cuplu fericit, de vârstă medie, care trăiește din plin "visul american". Împreună cu fiul lor de opt ani, un câine și o menajeră, ei au o viată de invidiat în suburbiile orașului New York. Dar orice trai întâmpină și greutăți: acest mariaj fericit este tulburat de apariția unui intrus atunci când Connie cunoaște, din întâmplare, un străin în Soho. Este o întâlnire ce o încântă - plină de mister, spontaneitate, șarm și risc. Aceasta o va împinge pe Connie într-o aventură care va deveni pentru ea o obsesie
Vic Bretton (Sophie Marceau) este o adolescentă care crede că nimic nu merge bine: îi place un băiat și nu știe cum să abordeze problema fiindcă este prima dată când se confruntă cu așa ceva. Cum părinții nu prea îi sunt de ajutor pentru că au și ei propriile lor necazuri, Vic îi face confidențe bunicii sale Poupette, o bătrânică simpatică, plină de bunăvoință și fără prejudecăți. De asemenea, prietena cea mai bună a lui Vic o încurajează cât poate. Dar adevăratele probleme încep atunci când băiatul îi dă atenție...
La Roma, în 1939, Stephen Fermoyle a fost hirotonit cardinal. Cu această ocazie, își amintește principalele etape ale vieții sale. Originar din Boston, în 1917 l-a ajutat pe liderul unei mici parohii. Dar Arhiepiscopul Glennon îl trimite în adâncurile Canadei, unde devine secretarul privat al unui preot bolnav. Când sora lui moare în timpul nașterii, el decide să se întoarcă la viața seculară.