Budapesta anilor ’30. Laszlo, evreu, proprietarul unui restaurant, îl angajează pe Andraș, un tânăr muzician, să cânte în restaurantul său. Cei doi bărbați se îndrăgostesc de frumoasa chelneriță, Ilonka, pentru care Andraș compune o melodie tristă. Devenită șlagăr, melodia atrage și multe necazuri, pentru că, mulți din cei care o ascultă, se sinucid. Fragila legătură dintre cei trei este brutal întreruptă de apariția industriașului german Hans. Și el îndrăgostit de Ilonka, Hans dispare o vreme, dar revine în armata germană, având grad de colonel. Profitând de noua poziție, el va crea multe probleme foștilor prieteni.

Adrien (Patrick Bauchau) alege sa isi petreaca zilele de concediu undeva pe malul Marii Mediteranene. Pentru ca este in vacanta, tot ceea ce isi doreste pe perioada sederii lui acolo este sa nu faca nimic. In aceeasi vila in care va locui el se mai afla Daniel, un prieten de-al sau, si Haydee (Haydee Politoff), o tanara necunoscuta. Fiind foarte libertina, femeia are multi amanti, iar cei doi cred despre ea ca este o colectionara de barbati, fapt demn de dispretul acestora. Pe masura ce timpul trece, Adrien ajunge sa fie din ce in ce mai atras de fermecatoarea Haydee.

Două prietene aflate într-o vacanță de vară în Spania se îndrăgostesc de același pictor, neștiind că fosta lui soție, cu care are o relație furtunoasă, este pe cale să reintre în cadru.

În această comedie franceză din 1986, un criminal carismatic reușește să cucerească un cuplu certăreț și îi convinge pe cei doi să participe la isprăvile sale ilegale.

După ce Sam Lombardo, unul dintre cei mai respectați consilieri dintr-un liceu de elită, este acuzat de viol, toată cariera sa atent construită pare să se ducă de râpă. Acuzația vine din partea lui Kelly Van Ryan, una dintre cele mai bogate și populare eleve. Întreaga comunitate înclină să nu dea crezare acestei incriminări, până când o altă elevă, Suzie Toller, mărturisește că a fost agresată sexual de același profesor. Detectivul Ray Duquette, cel care investighează cazul, descoperă că Sam, Suzie și Kelly sunt elementele cheie ale unui plan diabolic. Pe măsură ce ancheta avansează, detectivul își dă seama că este pe cale să descopere secrete foarte periculoase și că nimic nu este ceea ce pare a fi.