Povestea legendarului călăreț singuratic începe cu un grup de ranger-i texani plecat pe urmele unei bande de nelegiuiți conduse de Butch Cavendish. Prinși în ambuscadă de răufăcători, ranger-ii sunt uciși, dar un supraviețuitor este salvat de un indian comanș pe nume Tonto (Johnny Depp). Deși la început Tonto nu are încredere în cel pe care l-a salvat, acesta va dovedi curând că în Texas poate domni nu lăcomia și corupția, ci dreptatea...

Războiul de secesiune dintre Nord și Sud s-a terminat. Johnny Hawks - cercetaș, vânător și om priceput la toate, se întoarce în ținutul indienilor Sioux, unde bătrânul său prieten - căpetenia Nor Roșu, amenință securitatea noului fort construit la calea ferată ce duce spre Oregon. Lupul Cenușiu - fratele căpeteniei, nu vede cu ochi buni amiciția între șef și fostul "vânător de indieni", declarând că niciodată nu va exista prietenie între albi și pieile roșii. Chiar și Nor Roșu devine neîncrezător, iar Johnny descoperă motivul: aurul. Pentru a căpăta prețiosul metal, albii oferă indienilor - la schimb - whiskey. Temându-se de invazia căutătorilor de aur, căpetenia amenință cu moartea orice indian care va dezvălui locul unde se află metalul galben. Situația devine explozivă și în ciuda eforturilor lui Johnny și a iubitei sale Onahti, fata lui Nor Roșu, se pare că lupta între indieni și albi este inevitabilă.

Fostul soldat Buffalo Mo Washington călătorește în vest pentru a revendica o mină de aur. După ce diligența ei este prinsă în ambuscadă, Mo este însărcinat să țină prizonier un haiduc periculos și trebuie să supraviețuiască zilei în care gașca banditului încearcă să-l elibereze.